Skip to main content


Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul -Biroul de Cateheză a participat la activitatea educațional-catehetică intitulată RUGĂCIUNEA – CALEA SPRE LUMINĂ la Școala Gimnazială Băiculești.



 

În baza Parteneriatului BISERICA ȘI ȘCOALA dintre cele două instituții doamna profesor Elena-Cristina Georgescu a amenajat împreună cu copiii un ”Colț de rugăciune”, locul unde în fiecare zi se roagă cu dragoste lui Dumnezeu. Ei au rostit rugăciuni de mulțumire și de cerere pentru pacea lumii, au desenat icoane cu diferite chipuri de sfinți și au realizat un panou ”Copacul cu rugăciuni” pe florile căruia au scris titluri sau frânturi de rugăciuni, iar pe trunchi ”Rugăciunea inimii”.

Copiii au participat la un atelier de creație literară în cadrul căruia au prezentat creațiile lor, eseuri, rugăciuni, Scrisori către Dumnezeu, având ca temă rugăciunea în Sfânta Scriptură, darurile și roadele rugăciunii, rugaciunea -expresie a iubirii. La final au realizat o expoziție în care au fost expuse icoane pictate cu multă dragoste și răbdare, cat si creațiile literare.

  La activitate au participat doamna profesoară, Ileana-Eugenia Bodescu-directoarea școlii, alături de Părintele Dan-Florin Obrocea, Consilier Învățământ și Activități cu Tineretul, care a adus binecuvântarea Înalpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a felicitat pe doamna profesoră și a îndemnat copiii să se roage și Părintele Vasile-Cornel Ilina, Coordonatorul Biroului de Cateheză și Activități cu Tineretul din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș.

Tema prezentată la clasă este înscrisă în calendarul activităților educațional-catehetice eparhiale dedicate anului 2022 în Patriarhia Română ca ”Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și ”Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”. Lecția prezentată este înscrisă în Concursul Naţional Catehetic Rugăciunea în viaţa mea organizat de Patriarhia Română în parteneriat cu Ministerul Educației, în perioada 15 noiembrie 2021 – 21 mai 2022.   

Activitatea are ca scop evidențierea importanței rugăciunii particulare și publice, precum și roadele acesteia în relatie cu Dumnezeu și semenii.