Mergând pe același drum al prețuirii Neamului Românesc, Mihai Eminescu ne învață că este o bucurie ca să fim liberi și să ne bucurăm de drepturile firești ale vieții omului. Este limpede și scrie cu mare grijă despre această coroană, pe care trebuie să o poarte orice om zidit de Domnul Dumnezeu.
Astfel, în câteva cuvinte definește că: „Robia sufletească e mai greu de purtat decât robia trupului”, în articolul său: „Străinii de origine română”, pag. 357. Iar într-un sensibil necrolog, la moartea lui Constantin Negri, pag. 36, scrie: „Astfel, pământul românesc primește în brațele sale pe copiii săi adormiți, cu aceeași blândețe ca sânul mamei; el, în care zac comorile sufletului nostru, își adaugă câte o nouă comoară; și astfel ni se face mai scump. Dormi dulce în pământul în care te-ai născut, pe care l-ai iubit, pe care l-ai apărat viața toată și fie-ți țărâna ușoară și reamintirea veșnică”.
Trebuie să reamintim și cele scrise despre Grigore Ghica Voievod: „Ajunși în piață, în fața bustului de marmură al martirului Grigore Ghica Voievod, clericii începură cu citirea acelor molcome și tânguitoare versete bisericești, scrise în dulcea limbă a trecutului, pline de sfințenie și pace sufletească prin care se cere de la Stăpânul lumii repausul de veci, vecinica pomenire și amintire și orânduirea sufletului martir în corturile drepților” (Grigore Ghica Voievod, pag. 35).
Ce poate fi mai înălțător și mângâietor de a putea ști cum și care erau sentimentele religioase ale genialului scriitor!
Calinic Argeșeanul
