De când am început să mai pricep câte ceva, fiind prunc pus pe întrebări și așteptând răspunsuri, ceea ce mă preocupa fără odihnă era întrebarea: Cum ne putem mântui și cum putem ocupa un locșor în vasta Împărăție a Domnului Dumnezeu? Tot citind și răscitind, am dat de învățăturile Sfântului Ioan Gură de Aur, care scria care sunt treptele care urcă spre Paradis, lucrând fără odihnă pentru mântuire. Care este programul salvator?
- A nu mai păcătui în niciun fel.
- Dacă ai păcătuit, să te pocăiești de îndată.
- Cine nu se pocăiește cum trebuie are de suferit felurite necazuri care se țin de om, ca și scaiul de oaie!
Este cineva pe lumea aceasta care poate mărturisi că se pocăiește cu destulă râvnă și nădejde? Din capul locului trebuie să se știe că izbăvirea de starea de păcătoșenie nu se poate realiza fără a ține seama de păcatele proprii și a face o pocăință pe potriva greutății păcatelor ascunse, care chinuie conștiința noastră, dacă este aprinsă și nu zace în cenușa nesimțirii de toată ziua. Așadar, pocăința, ca grea suferință îndurată cu răbdare și de bunăvoie, îl apropie pe om de Domnul Dumnezeu și-l izbăvește de amara suferință!
Necazurile vin asupra noastră atunci când pocăința noastră nu și-a atins ținta cu precizie. A fost făcută sau nefăcută cu deosebită atenție. Este ca și atunci când, cojocul pe care-l porți este năpădit de purici. Îl scuturi, îl tratezi, se elimină o droaie de purici și alte insecte, dar mai rămâne unul singur, care te chinuie mereu și te face să pui cojocul pe foc. Nu trebuie să rămână niciun păcat neispășit, lucrare anevoioasă, pe lungă durată!
Iată ce ne învață Starețul Varsanufie de la Optina: „Când Dumnezeu îi trimite omului necazuri fără încetare, acesta este un semn că are deosebită grijă de el, prin cercetare dumnezeiască!” Să nu ne ascundem de Dumnezeu, că nu avem unde. El știe neputința omenească, știe că omul se trufește repede, de aceea episcopul Veniamin Milov, ne învață că: „Necazurile smeresc adânc trufia omenească și îi dărâmă omului reazimurile iubirii de sine și îngâmfării. Cel ce a suferit mult încetează să mai păcătuiască. El își simte nimicnicia și caută întărire, chiar fără să vrea în puterea Domnului Dumnezeu, deschizându-se prin rugăciune spre a primi har de la El.”
Câtă purtare de grijă avem fiecare de la milostivirea Domnului Dumnezeu, care este un adevărat Mântuitor și Prieten, știind că Prietenul cel adevărat, la nevoie se cunoaște!
Așa-i Domnul Dumnezeu: Prietenul fiecăruia dintre noi! El este Prietenul Omenirii, cel mai credincios și statornic! Să apelăm la El!
Calinic Argeșeanul
