Mă gândeam adesea la femeia pe care a creat-o Domnul Dumnezeu, în chip special, prima operație chirurgicală din Univers, și intuiam că i s-a pus în firea ei ceva mai mult ca la orice zidire, adică acel fenomen al instinctului, numit de noi, însă este un dar dumnezeiesc pe care nici chiar femeia nu-i realizează existența.
Iată că anticii au citit mai bine ca noi în tainele zidirii, spunând că: „Femeia se naște învățată, bărbații învață din cărți!” Și ei fac analiza pe mai departe cu respect pentru această ființă, spunând: „Stăpâna casei e sufletul casei. O casă fără stăpână e ca o pădure. Nevasta bună muncește pentru tine ca o slugă, dă sfaturi ca un sfetnic; e frumoasă ca zeița frumuseții; e liniștită și tenace ca pământul; te hrănește ca o mamă. Nevasta bună – șase persoane într-una singură.”
După cum se vede, lumea antică avea gândurile și cinstirea cea mai mare pentru femeie și nu este oricum să se recunoască faptul că: „se naște învățată” și o pune mai presus de bărbatul care „învață din cărți!”
Desigur, nu trebuie să ne considerăm puși în inferioritate față de fenomenul feminin! Din vechimea bătrână, femeia era mai presus de statutul bărbatului! Așa că ne învățăm: femeia este Șefuleasa!
Așa că se potrivesc și cuvintele de mai jos:
„Nu te lăuda în van cu știința!
Nu socoti că în toate ești întâiul!
Și cere sfatul nu doar înțelepților,
Ci și nepricepuților!”
Ca și consolare: „Pentru a-ți păstra prietenii trebuie să-i ierți! Șase persoane, nu-i țin minte pe cei care i-au ajutat odinioară, elevul pe profesor, fiul însurat pe mamă; soțul, care nu mai iubește pe soție; cel care și-a atins scopul, pe ajutorul lui; cel scăpat din hățiș, pe călăuză, bolnavul pe doctor!”
Recunoștința: floare rară, care pe la noi nu se prea cultivă!
Calinic Argeșeanul
