De când mă știu pe lumea aceasta, și am început a pricepe câte ceva, la noi, în Munții Carpați Răsăriteni, pomenirea numelui Mihai Eminescu era ca o Rugăciune dis-de-dimineață și până-n zorii celeilalte zile, nume rostit cu evlavie și sfială. Era icoana unui sfânt coborât din Cerurile Domnului Dumnezeu. Toți eram fascinați de Mihai Eminescu!
Mai la maturizare, dornic de a ști, am citit tot ce se putea citi ca timp și mai ales cărțile indicate de profesorii noștri, iar mai târziu am văzut celebrele manuscrise ale marelui, inspiratului și harnicului poet Mihai Eminescu. Mare mi-a fost bucuria!
Când Mihai Eminescu și-a început călătoria spre Casa Veșnică, în anul 1889, în mijlocul lunii din început de vară, Nicolae Iorga avea 18 ani! Sunt sigur că și-au încrucișat privirile și că mai târziu a scris: „Eminescu este întruparea literară a conștiinței românești, una și nedespărțită.” Cei doi uriași ai culturii: Mihai Eminescu și Nicolae Iorga, născuți pe aceleași meridiane și paralele au fost ortodocși practicanți.
Iată rugăciunea, în versuri, a celebrului poet:
„Răsai asupra mea, lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc de-odinioară;
O, Maică Sfântă, Pururea Fecioară,
În noaptea gândurilor mele vină.
Speranța mea tu n-o lăsa să moară
Din inima-mi adânc noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
Îndurătoare asupra mea coboară.
Dă-mi tinerețea mea, redă-mi credința,
Și reapari din Cerul Tău de stele,
Ca să Te-ador de-acum pe veci, Marie!”
Și Mihai Eminescu este „fiul” Maicii Domnului!
Calinic Argeșeanul
