Skip to main content

La inițiativa și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhia Română,  prin Administrația Patriarhală, desfășoară, la nivel național, în toate eparhiile din cuprinsul Patriarhiei Române,

 un amplu proiect socio-educativ intitulat ,,Centrul de activități cu tineretul  Sf. Ilie Tesviteanul”,  a cărui sursă de finanțare este asigurată din accesarea fondurilor europene.

Cu  binecuvântarea Înaltpreasfințitului Calinic și îndrumarea P. C. preot  Dan Obrocea, consilier eparhial al Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de catehizare al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, Proiectul ,,Centrul de activități cu tineretul  Sf. Ilie Tesviteanul” a debutat și în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, în cele trei parohii selectate în cadrul Proiectului.

Prima activitate s-a desfășurat în data de 4 martie 2026, la parohia Rucăr de Jos, din Protoieria Câmpulung Muscel, sub coordonarea preotului slujitor Arsulescu Ion Sebastian. în calitate de instructor  socio-educațional. Activitatea s-a desfășurat în Sfânta Biserică, grupul țintă al Proiectului fiind alcătuit din 50 de copii din clasele 0-VII, de la Liceul Tehnologic Victor Slăvescu din Rucăr, toți fiind prezenți  la această primă activitate. Activitatea a constat în prezentarea susținută de preotul slujitor Arsulescu Ion Sebastian, care a menționat că acest proiect a fost inițiat de Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, că sursa de finanțare este una europeană și că toate activitățile se vor desfășura cu binecuvântarea și atenta observare a  Înaltpreasfințitului Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. Preotul slujitor Arsulescu Ion  Sebastian, a arătat că Proiectul se desfășoară  în interesul superior al copiilor și urmărește o dezvoltare armonioasă, fizică și spirituală a acestora, atelierele  tematice și extracuriculare din cadrul Proiectului, incluzând pe parcursul derulării și unele  activități sportive.

Activitatea a continuat prin desfășurarea a trei jocuri interactive,  prin care s-a urmărit cunoașterea între copiii participanți, dar și dezvoltarea unor relații de prietenie între aceștia.

Pe lângă cei 50 de copiii, grupul țintă al Proiectului, este alcătuit  și din  15 părinți care vor participa activ la activitățile din cadrul  segmentului ,,Școala părinților”.

Copiii și părinții au fost foarte interesați de Proiect, încă din fazele incipiente ale  acestuia, care au constat în identificarea grupului țintă și întocmirea documentației necesare implementării. Pe parcursul desfășurării activității și la finalul acesteia, copiii au primit dulciuri și au manifestat un real interes față de activitățile care se vor desfășura în continuare în cadrul Proiectului ,,Centrul de activități cu tineretul Sf. Ilie Tesviteanul”, care se implementează la parohia Rucăr de Jos, Protoieria Câmpulung Muscel din Sfânta Arhiepiscopie a Argeșului și Muscelului.