Skip to main content

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, sub organizarea Domnului Director, Dr.Marian Haiducu, în cadrul Proiectului Educațional Internațional “Educația prin cultură- prieteni fără frontiere”, cadre didactice de la Scoala Generală Nr.11 “MIHAI EMINESCU” din Pitești împreună cu profesori de la Școala Generală “MILUTIN I DRAGINJA TODOROVIC” din Kragijevac, Serbia au vizitat Ansamblul Mănăstiresc Curtea de Argeș.

Părintele ghid, Adrian Enache, i-a însoțit pe oaspeți în “Sala Manole “din Palatul Mitropolitan unde le-a vorbit despre legenda Meșterului Manole, în care se conturează ideea sacrificiului pentru creație, acest mit fiind întâlnit și în Serbia.

De asemenea, a fost cuprins în itinerariu și Muzeul Arhiepiscopal unde, pe lângă toate celelalte obiecte de patrimoniu, au putut fi văzute și picturi realizate de zugravul Dobromir din Târgoviște în anul 1526 reprezentând chipul Sfantului Kneaz Lazăr, strămoșul Sfintei Cuvioase  Platonida de la Argeș (Despina Milita -soția Sfântului Voievod Neagoe Basarab), care a adus o bucurie deosebită oaspeților, aceste aspecte constituind mărturii a legăturii  frumoase și armonioase dintre cele două popoare de-a lungul timpului.

Distinșii oaspeți au lăsat un gând în Cartea de Onoare a Arhiepiscopiei, Domnul Director Marian Haiducu făcând referire la faptul că școala din Pitești sărbătorește șase decenii de activitate bucurându-se  cu această ocazie de un mesaj arhieresc profund din care reiterăm urmatoarea parte: “La ceas de frumoasă aniversare a șase decenii de excelență pe altarul sfânt al Educației și formării tinerelor generații, Vă dorim spor binecuvântat în nobila activitate cărturărească și Bunul Dumnezeu să Vă ocrotească și să Vă binecuvinteze spre tot lucrul bun, împreună cu toată Sinodia și cu toți elevii Școlii ,,Mihai Eminescu” din Municipiul Pitești! De asemenea, gândul Nostru este îndreptat și către cadrele didactice care au părăsit această frumusețe a lumii văzute, precum și către toți ostenitorii acestei instituții de învățământ.“

Nu în ultimul rând au fost transmise mulțumiri Chiriarhului și s-a exprimat dorința de a se reveni la Curtea de Argeș să fie revăzută Ctitoria Sfântului Voievod Neagoe Basarab, aflată acum într-un amplu proces de restaurare, care va dura până în anul 2028.