În lumea occidentală există, ca și în lumea orientală, sfinți care și-au consacrat viața în studii de înaltă înțelepciune. Unul dintre ei este și Sfântul Anselm de Canterbury, născut în anul 1033, în orașul Aoste din Italia de nord.
A viețuit în Mănăstirea Bec din Franța, a călătorit pentru studii în Anglia și în anul 1093 a ajuns Arhiepiscop de Canterbury, în ciuda protestelor sale vehemente, pentru că avea o sănătate șubredă și nu avea abilități politice. De aceea a și intrat în conflict cu cei doi regi: William al II-lea și Henric I, pentru că a încercat să susțină Biserica în fața puterii regale, fiind exilat de două ori, ajungând la Papa Romei, pentru a se plânge de abuzurile regale. Până la urmă s-au împăcat și Sfântul Anselm a murit la vârsta de 76 de ani, ca Arhiepiscop de Canterbury.
Acest cărturar polivalent a scris: Monologion (1075-1076); Proslogion (1077-1078); De ce s-a făcut Dumnezeu om? (1095-1098) și Despre căderea diavolului (1080-1086).
Creștinii mai răsăriți la minte considerau că existența lui Dumnezeu poate fi dovedită printr-o argumentație rațională. Sfântul Anselm, filosof italian, în secolul XI, scrie despre Argumentul Ontologic, faimos argument, prin care Anselm își imaginează că discuta cu un Nebun, care neagă că Dumnezeu există. Argumentul se bazează pe acceptarea a două lucruri: primul „că Dumnezeu este acela față de care nimic mai mare nu se poate concepe”, iar al doilea, că existența este superioară nonexistenței. În finalul argumentației, Nebunul este obligat fie să adopte o poziție prin care se contrazice pe sine, fie să recunoască faptul că Dumnezeu există (pag. 80).
Dialogul dintre Anselm și nebunul necredincios:
– Ești de acord că dacă Dumnezeu ar exista, ar fi cel mai mare lucru, care ar putea fi, acela față de care nimic mai mare nu se poate concepe?
– Da, răspunde nebunul.
– Dar ești de acord că un lucru care există atât în realitate, cât și în minte este superior altuia care există doar în minte?
– Da! Cred că da, răspunde Nebunul, o înghețată pe care o am în mână este mai bună decât una care există doar în imaginația mea.
– Deci, dacă acela față de care nimic mai mare nu se poate concepe există doar în minte, este mai puțin mare decât dacă ar exista și în realitate!
– Așa este, zice Nebunul. O ființă care ar exista în realitate ar fi chiar și mai mare.
– Prin urmare, acum spui că există ceva superior, aceluia față de care nimic mai mare nu există?
– Așa ceva, nici măcar nu are sens, zice Nebunul.
– Exact! Și singura modalitate de a evita contradicția este aceea de a accepta că Dumnezeu (acela față de care nimic mai mare nu există) chiar există – atât în gând, cât și în realitate (pag. 81).
Acest Argument Ontologic al lui Anselm a fost scris în anii 1077-1078, însă denumirea i-a fost dată de filofosul german Kant, în anul 1781.
Calinic Argeșeanul
