În duminica a treia din Postul Sfintelor Paști, în urma parteneriatului încheiat între parohia Domnești de Sus și Liceul Tehnologic „Petre Ionescu Muscel” din Domnești, a avut loc o activitate educațională, la care au participat elevii claselor pregătitoare.
Copiii au fost coordonați de doamnele Ioana Camelia Gagiu, Florina Protopopescu, Dana Maria Nițu și Maria Pădurean, și au cântat pricesne închinate Sfintei Cruci.
În finalul activității, preoții slujitori Moisescu Ionuț Daniel și Moraru Alexandru le-au oferit daruri.

















