Temelia solidă a unei adevărate vieţi duhovniceşti este postirea.
Iată ce ne spune Sfântul Simeon Noul Teolog: „Postul este începutul şi temeiul pentru lucrarea duhovnicească. Oricare ar fi virtuţile pe care le zideşti pe temelia postului, ele vor fi toate nezdruncinate şi neclintite, ca unele ce au fost întemeiate pe piatra cea tare. Iar când vei înlătura această temelie, adică postul, şi în locul lui vei pune îmbuibarea pântecelui şi alte pofte necuvioase, atunci toate virtuţile vor fi zdruncinate şi spulberate de cugetele cele rele şi de un noian de patimi şi aşa precum se împrăştie nisipul de vânt, tot aşa se prăbuşeşte întreaga lucrare a virtuţii”.
Cei care din diferite motive (reale şi nu închipuite!) nu pot să postească, vor întreba: noi cei ce nu putem posti din cauza sănătăţii şubrede, ce să facem să nu ne pierdem puterea de a lucra virtuţile creştineşti? Răspuns potrivit este. Dacă stomacul ne este bolnav sau alte organe ale trupului nostru sunt în suferinţă, atunci este necesar să ne orânduim regimul alimentar în aşa fel încât să nu sufere trupul nostru.
În locul postului trupesc vom pune postul sufletesc. Acest post al sufletului îl alimentăm cu porţii bogate de rugăciune şi meditaţie. Aşa se va împlini lucru minunat, şi vom înţelege ceea ce spune Sfântul Ioan Scărarul: „Postul este stăpânirea cugetelor viclene, eliberarea de vise urâte, curăţia rugăciunii, făclia sufletului, paza minţii, nimicirea asprimii inimii, uşa umilinţei, smerita suspinare, înfrângerea îmbucurătoare, oprirea vorbirii multe, pricina tăcerii, păzitorul ascultării, liniştea somnului, sănătatea trupului, dezlegarea păcatelor şi fericirea cerească!”.
Aşadar, chiar dacă unii dintre noi nu pot să facă efort pentru abstinenţă alimentară, au marea bucurie de a folosi mai mult puterea rugăciunii care ne dă tăria de a învinge toate ispitele şi a ne întări sufletul şi a ne tămădui şi trupul încercat de slăbănogire. Dumnezeu atoatevăzătorul ştie exact ce neputinţe avem şi ne dă putere şi mângâiere tămăduitoare. El nu se uită doar la puterea postului de bucate, care, de altfel, are o putere secundară, ci se uită mai ales la dragostea pe care o avem de a împlini poruncile lui Dumnezeu. Dacă, de exemplu, noi cerem în rugăciune ajutorul lui Dumnezeu de a birui patimile trupului şi ale sufletului, atunci orice grijă a postului dispare. Locul gol îl ocupă în fiinţa noastră puterea Duhului Sfânt, Care este „Vistierul bunătăţilor şi Dătătorul de viaţă!”. Dar trebuie să fim campioni ai rugăciunii efective, curate şi dinamice! Sfinţii Părinţi ne sfătuiesc şi ne îndeamnă la o postire adevărată, aşa cum scrie şi Sfântul Vasile cel Mare: „Pentru postirea adevărată nu este de ajuns numai înfrânarea de la mâncare. Adevăratul post este îndepărtarea de la rău, înfrânarea limbii, înfrânarea mâniei, lepădarea poftelor, defăimării, minciunii, călcării jurământului!”.
Vedem bine, că Sfântul Părinte Vasile cel Mare, aici pune accent mai ales pe un cod duhovnicesc de care trebuie să nu se uite nici o clipă. Am spune cam aşa: Nu poţi posti din diferite motive, dar rău de ce faci? Limba de ce n-o înfrânăm? Iar dacă n-o putem înfrâna mai bine să ne mâncăm propria limbă? S-o strunim şi să nu mai supărăm pe nimeni cu vorbele noastre rebele şi distrugătoare de pace, de suflet, de onoare! Nu putem posti de mâncare? Dar de mânie de ce nu putem a ne lepăda zicând rugăciuni şi meditând la cât rău semănăm în viaţa oamenilor şi a noastră mai întâi?!? Nu putem posti, dar să ne lăsăm de minciuni, de apucăturile necuviincioase şi de alte defăimări, nu putem? Iată cum vine Sfântul Ioan Gură de Aur să ne lumineze şi în această bucurie a postului: „Cuvine-se nouă să procedăm aşa! Să nu străbatem fără noimă săptămânile postului, ci să ne cercetăm conştiinţa, să ne ispitim cugetele şi să purtăm grijă de ceia ce am reuşit să facem, într-o săptămână, în alta … Tot aşa să vedem ce lucru nou ne încumetăm să atingem în alta care urmează, şi care sunt patimile, de care ne-am îndreptat.
Dacă noi nu ne vom îndrepta în acest timp şi nu vom dovedi o astfel de grijă pentru sufletul nostru, atunci nu vom avea nici un fel de folos de la postul şi nevoinţa căreia ne impunem!”. Adică: ne-am lăsat de fumat? E bine şi de folos! Ne-am lăsat de băut peste măsură? E bine foarte! Ne-am lăsat de desfrânare? E o mare biruinţă! Ne-am lăsat de hoţii şi minciuni? E o biruinţă categorică! Ne-am lăsat de defăimări şi răutăţile zilnice? Ne-am biruit pe noi înşine! Şi tot aşa, să ne lepădăm în fiecare zi şi săptămână de câte o neputinţă trupească şi sufletească!
Toţi avem de lucru cu noi înşine! Să începem fără cruţare! Doamne, ajută-ne!
Calinic Argeșeanul
