Treceam într-una din zile, prin zona Costeştilor, în sudul judeţului Argeş. Era o secetă cumplită.
– Faceţi rugăciuni, Prea Sfinţite, că ne omoară Dumnezeu cu seceta. Am rămas surprins. M-am bucurat de vorbele spuse în răspăr de profesorul Bărdaşu.
– Mâine, pe vremea asta, aici va ploua cu găleata, îi spun eu de parcă m-aş fi înţeles cu îngerii. A doua zi, Petre Bărdaşu, trecea cu treburi oficiale, chiar prin zona secetoasă. Greu a putut străbate drumurile. Ploua cu găleata aşa cum îi spusesem cu o zi înainte. A rămas uimit. Mi-a dat telefon să-mi spună minunea. De atunci se uita cam pieziş la mine şi mult mai atent.
Îl aud, cu alt prilej, pe domnul profesor de istorie, Petre Bărdaşu, zicând:
– Trebuie să mergem la Slănic. Trebuie dat afară Teofil. A făcut o biserică nouă fără autorizaţie.
Era adevărat. I-am spus stareţului Teofil mai demult, să facă un altar de vară în grădină. Apoi, l-am îndemnat să-l prelungească şi să facă un paraclis. Când era pe gata, Bărdaşu, la pâra „binevoitorilor”, s-a dus, fără să ştiu şi a văzut încălcarea legii.
Când ajungem acolo, Teofil era speriat. Bărdaşu, cu gura până la urechi striga din răsputeri, poruncind să fie dărâmat paraclisul.
Când s-a mai potolit, am zis răspicat:
– Blestemat să fie acela care va dărâma paraclisul nou din Slănic! Bărdaşu s-a făcut galben ca ceara. N-a mai scos niciun cuvânt, niciodată, despre Paraclisul Schitului Slănic.
Calinic Argeșeanul, Toată vremea-și are vreme, volumul al III-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.
