După plecarea trimişilor de la Cluj, a venit straşnică poruncă de la împărăţie ca să se oprească orice lucrare. Se ameninţa cu arestarea tuturor celor care lucrează la biserică, până vor prinde pe cel care a ameninţat, că va face o răscoală ca la Bobâlna.
Ca să lucrăm cât de cât înţelept, întregul acoperiş al bisericii se pregătea, pe porţiuni, în anumite curţi ale oamenilor, iar tabla se croia în şiruri exacte pe feţele acoperişului. În două săptămâni a fost gata totul. Într-o noapte s-au bătut grinzile şi căpriorii, peste care s-a aşezat asteriala şi s-a pus tabla peste tot.
Dimineaţa când au venit trimişii cu cătuşele în geantă, au rămas uluiţi.
– Când s-a pus acoperişul? Ieri nu era, întrebau pe câte o femeie, adusă de spate, din cauza muncii nenormate.
– Nu ştiu maică, eu nu-s de aici. Ştirile care-mi veneau în ascunzătoare, aduse de mătuşa Irina, care era urmărită pas cu pas, nu erau dintre cele mai bune. Trebuia să fiu arestat pentru împotrivire făţişă faţă de orânduirea socialistă. I-am spus că plec acasă în Moldova, punând o hârtie pe uşa casei parohiale.
Fără să spun nimănui despre locul adevărat unde merg, noaptea am plecat, pe ascuns, peste dealuri, la Bobâlna. Acolo era preot Vasile Vasilache care ieşise curând din puşcărie, pedepsit pentru credinţa în Dumnezeu.
Când cântau cocoşii de ziuă am bătut la fereastra unde dormea savantul teolog. Îmi fixasem reperele cu câteva săptămâni înainte, când am fost să-i cer sfatul şi ajutorul.
Încetişor, uşa se deschide şi apare chipul de patriarh biblic al marelui cărturar.
– Vino repede să nu te vadă cineva, că-s urmărit şi eu! Când am auzit, mi s-au muiat picioarele de tot, obosite de drumul lung de toată noaptea.
– Mă urmăresc să mă aresteze. Am venit peste dealuri, ca să nu mă vadă nimeni.
– Bine, dar biserica ai acoperit-o cum am vorbit noi? mă întreabă moşul Vasile cu barba până la brâu.
– E gata acoperită. Biserica este salvată. Are căciulă acum. În timp ce vorbeam, m-a luat de mână şi mă duce într-o cameră anume. Dă covorul la o parte şi ridică o uşă de mărime mijlocie.
– Cobori pe scară. Ai acolo loc de odihnit, apă, pesmeţi şi puţine fructe pentru două săptămâni. Poate că urmăritorii îşi pierd cătuşele şi rămâi liber, îşi încheie discursul hazliu, spre ziuă, Moş Vasile Vasilache.
Acest om uriaş ca făptură, dar şi cultură, avea o forţă mare de a te linişti. Spaimele mi-au trecut. În pivniţa cu geamurile groase şi pline de păianjeni, pe dinăuntru şi pe din afară, avea un aer curat şi uscat. Nicio umezeală, de niciun fel.
Ziua făceam rugăciuni şi citeam la cele câteva cărţi date de Vasile Vasilache, înainte de a mă „arestui” în pivniţa lui primitoare. Noaptea făceam mătănii cât cuprindea. Lumina era interzisă, iar la lumânări nu aveam voie.
Într-una din zile aud din pivniţă:
– Nu a trecut pe aici popa de la Tioltiur? întreabă cineva cu vocea înţepată.
– A trecut prin primăvară. E moldovean de al meu şi m-a întrebat cum să procedeze cu lucrările la biserică, aud vocea moldovenească a lui Moş Vasile. Eram deja gata. Aşteptam din clipă în clipă să se ridice uşa.
– Nu-l arestăm. Ducă-se dracului de venetic. Să ne lase în pace, cu biserica lui cu tot. Dacă pleacă nu i se întâmplă nimic, îşi încheie povestea vizitatorul nepoftit.
– Dacă trece pe aici îl lămuresc să plece din Regiunea Cluj. Nădăjduiesc că mă va asculta, dă oarecare asigurare dulcele părinte de la Bobâlna.
Gata, mi-am zis. S-a sfârşit cu regimul de pivniţă.
Aşteptam cu nerăbdare un semn de la ocrotitorul meu. N-am mai auzit două zile niciun zgomot şi nicio vorbă. În mintea mea se războiau gânduri nenorocite. Credeam că l-au înhăţat din nou pe bietul Părinte Vasilache: să-l strângă cu uşa, să-l bată, să-l joace în picioare pentru a le arăta unde mă aflu ascuns.
Într-o zi, după masă, aud paşi moi deasupra pivniţei. Uşa se deschide şi apare chipul de Moise al Părintelui Vasile.
– Vino afară! Poţi să pleci la Vatra Dornei la Episcopul Teofil Herineanu. Este acolo la băi. Vei avea aprobare să te duci din Transilvania. Fii cuminte. Nu mai face scandal. Nu schimbi tu vremile, cum am crezut şi eu ca naivul. E păcat de tinereţile tale.
Nu ştiu unde a fost Moş Vasile două zile, dar nici nu l-am întrebat. Sfaturile lui erau bune de urmat. Am prins curaj să ies afară din casă şi să plec de la Bobâlna pe care am visat-o mereu în flăcări.
– Bogdaproste, Părinte Vasile. Alduiască-te – adică miluiască-te Dumnezeu – pentru că m-ai găzduit şi sfătuit ce să fac şi de data aceasta. După ce gustăm puţin şi soarele se ducea după Dealul Bobâlna, iar stelele se arătau pe cer, după ce ne-am rugat în Biserică, am luat drumul spre Vatra Dornei, pentru a vedea ce spune Părintele meu hirotonisitor. Se plângea să nu-l fac de ruşine când m-a hirotonit, că sunt flăcău frumos. Acum eram sigur că ne-am făcut de scandal.
Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și are vreme, volumul I, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.
