Skip to main content


În seara zilei de 15 octombrie 2022, în biserica parohiei Cocu Deal din Protoieria Pitești, a avut loc un nou concert, din cadrul proiectului cultural „Pelerinul filarmonic”. Acest proiect se desfășoară, cu purtarea de grijă a Părintelui Arhiepiscop Calinic, de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului – Sectorul Cultural și Comunicații Media și de Asociația culturală „D.G. Kiriac”, prin Corala Bărbătească „D.G. Kiriac” din Pitești, dirijată de domnul Silviu Deaconescu.



 

Pelerinii filarmonici, care și-au luat acest rol de a aduce muzica mai aproape, în fiecare colț al satelor, împreună cu Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, care sprijină acest apostolat muzical, la vreme de vecernie, au prezentat piese religioase, dar și laice, din repertoriul național și internațional. Domnul Constantin Pașol, prezentatorul evenimentului a oferit detalii iubitorilor de muzică și de frumos, prezentând piesele, dar și invitații.

Părintele Ovidiu Vlăsceanu, Consilier Cultural și Comunicații Media a transmis Arhiereasca Binecuvântare a Chiriarhului Eparhiei, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic și a vorbit despre motivele pentru care acest concert s-a desfășurat în această zi: sărbătoarea Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, ocrotitoarea parohiei și împlinirea Centenarului Încoronării Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, iar în final a vorbit și despre modul în care a luat naștere acest proiect, la inițiativa domnului dirijor Deaconescu Silviu, care, împreună cu membrii coralei, au dorit să aducă muzica și în mediul rural din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.

În duh de rugăciune, coriștii au interpretat piesa „Deschideți mari a cerului porți”, la care s-a alăturat la pian și neobositul profesor Radu Titi. Un moment deosebit l-a constituit interpretarea troparului Sfintei Cuvioase Parascheva.

Momentele de rugăciune au continuat, pentru că soprana Daniela Hodojeu, a invitat pe cei prezenți să-și înalțe sufletele ascultând: „Privegheați și vă rugați” de Gh. Popescu Brănești, iar părintele Dumitru Moise l-a adus în sfântul locaș, pe „Călugărul Pitirim”.

Credincioșii prezenți în număr foarte mare, au primit cu bucurie pe tinerii Denis Dolofan și Elisa Uță de la Liceul de Arte „Dinu Lipatti” care, acompaniați la pian de profesorul Radu Titi, au purtat auditoriul pe meleaguri europene prin piesele interpretate cu măiestrie și multă dăruire.

Un alt moment deosebit l-a avut ca protagonist pe domnul Marian Coman, inginer la Uzinele Dacia, care a interpretat câteva piese aparte. În finalul concertului, Dan Luțescu a bucurat inimile celor prezenți prin piesa „Funiculi, funicula”.

Părintele Mateescu Marin, gazda evenimentului a rostit un cuvânt de mulțumire pentru acest frumos dar muzical oferit credincioșilor din parohia Cocu Deal și a oferit icoane participanților.

 „Pelerinul filarmonic” își va continua activitatea, aducând bucurie și speranță în inimile și sufletele celor iubesc muzica și rugăciunea!