Pelerinajul este un mod de a-L cunoaște pe Dumnezeu și pe tine însuți. Pelerinul este acea persoană care dorește să se întâlnească cu Dumnezeu în locurile sacre unde El s-a preaslăvit, să se întâlnească cu sfinții, închinându-se la sfintele lor moaște, întărindu-și credința și iubirea față de Dumnezeu. Pelerinajul este un act spiritual de mulțumire închinată Lui Dumnezeu, dar și un act de asceză și nevoință.
Părintele slujitor Florea Cătălin de la parohia Vișoi, municipiul Câmpulung Muscel, a fost alături de un grup de pelerini, care s-a închinat Mănăstirea Cozia, Catedrala din Alba Iulia, făcând un popas și în Făgăraș la Biserica Sfântul Ierarh Nicolae, pictată de pictorul Preda din Câmpulung Muscel, la moaștele Sfintei Natalia și ale Sfântului Mitropolit Andrei Șaguna. Totodată, pelerinajul a cuprins și obiective importante din istoria Neamului Românesc.