Skip to main content

Mântuitorul Iisus Hristos a fost ­Pelerinul prin excelență. El S-a născut în lume ca Om pe când Maria și Iosif se aflau în călătorie, pelerini în Betleem, apoi au călătorit și au locuit vremelnic în Egipt. După un timp au revenit în Galileea și pe la 12 ani Hristos a început a merge în pelerinaj la Ierusalim. În ultimul pelerinaj la Ierusalim, Iisus descoperă sensul cel mai sfânt al pelerinajului – intrarea triumfală în Ierusalimul pământesc reprezintă intrarea în Ierusalimul ceresc. În pelerinajul pe cale spre Emaus cu cei doi ucenici, Iisus-Pelerinul dorește să facă din fiecare pelerin o gazdă primitoare de Dumnezeu.

Părintele slujitor Ungurenuș Florentin de la parohia Bătușari, protoieria Curtea de Argeș, a organizat un pelerinaj la care au participat credincioși de toate vârstele. Aceștia au pășit la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, au urcat pe Colina Bucuriei, la Catedrala Patriarhală, au adus prinos de mulțumire la Mănăstirea Pantocrator și s-au reîntors pe plaiuri natale, la Mănăstirea Ionești.