„Drept eşti, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale. Necazuri și nevoi au dat peste mine, dar poruncile Tale sunt gândirea mea. Drepte sunt mărturiile Tale, în veac; înțelepțește-mă și voi fi viu.” (Psalmul 118,137 ; 143-144)
Dreptmăritori creștini,
Dintru început avem îndatorirea sau chemarea sfântă de a aduce din preaplinul inimii noastre, mulțumiri Domnului Dumnezeu, pentru purtarea Sa de grijă asupra Universului în plenitudinea lui, dar și preafrumoasei Planete Pământ, purtare de grijă din dragostea Sa dumnezeiască.
Guvernarea Universului, din care facem și noi parte, este bucuria nesfârșită de a preamări râvna Domnului Dumnezeu de a ne face bucurii, așa cum fac bucurie părinții pruncilor pe care i-au născut în frumusețea acestei lumi văzute.
În această frumusețe absolută ne-a semănat Domnul Dumnezeu prin gândirea și întruparea omului, ca ființă unică și irepetabilă, creatura cea mai perfectă din Istoria Creației, având menirea de a face drumul unic, de la Chipul lui Dumnezeu, la asemănarea cu El, așa cum citim în dumnezeieștile Scripturi.
După venirea noastră în acest spațiu plin de lumină și frumusețe dumnezeiască, prima noastră grijă este de a ne sili din răsputeri, să ne păstrăm integritatea și sănătatea cu care, din belșug, Domnul Dumnezeu ne-a înzestrat, pe fiecare dintre noi.
Orice neglijență și neatenție voită sau neobservată, va aduce după sine mari repercursiuni asupra sănătății noastre trupești și sufletești, deopotrivă, această grijă atentă și iubitoare, răspunzând îmbelșugat și întru mare recunoștință zilnică, a prezenței Duhului Sfânt în viața noastră pândită de tot felul de primejdii.
Poate că unii dintre noi, cu necruțare de sine, ne-am gândi, vai!, de câte ori am fost lipsiți de grija elementară de a ne apăra viața și ocoli primejdiile care ne pândesc fără cruțare?
Fiind în starea de sănătate, pe parcursul vieții, începând din tinerețe și până la adânci bătrânețe, este necesar să gândim, că într-o zi, nu vom mai fi tineri, sau în tăria bărbăției și vor veni neputințele vârstei, este potrivit, ca să nu exagerăm niciodată pe parcursul vieții, expunându-ne trupul și sufletul la eforturi, care, încet-încet, slăbesc virtuțile noastre de a rezista loviturilor vieții pe care o parcurgem.
Vedem limpede, cum o parte a omenirii este slăbită în tăria sănătății și boala, adică neputințele de toate felurile, se încuibează în viața trupului și a sufletului nostru.
Cine nu știe cât de greu este rabzi boala și durerile, fără ca să te îngrijorezi, să cârtești sau să tulburi! Niciodată nu am crezut că voi fi bolnav, de oarecare boală, și n-am avut grijă să-mi ascult inima, de a avea înțelepciunea să păstrez neatinse, atât trupul, cât și sufletul, de eforturile zilnice, exagerate, așa cum facem mereu, fără să ne gândim că, într-o bună zi, totul va fi prea târziu.
Iubiți frați și surori în Domnul nostru Iisus Hristos,
De cele mai multe ori, am dori ca durerile celor apropiați nouă, începând cu familia, să purtăm noi Crucea durerilor, în locul lor, așa cum a făcut și va face în veacul veacurilor, Domnul nostru Iisus Hristos, a Cărui naștere, ca Fiu al Omului, aici pe Pământ, o prăznuim în fiecare an de Crăciunul cel demult îndătinat!
Cine nu știe, oare, că Domnul Dumnezeu îngăduie, uneori, ca să suferim, din păcatele săvârșite sau ca să ne ferească de eventualele păcate, pe care le-am face, așa cum se întâmplă, deseori. De aceea, auzim glasul Duhului Sfânt, zicându-ne: „Drept ești, Doamne, și drepte sunt judecățile Tale. Necazuri și nevoi au dat peste mine, dar poruncile Tale sunt gândirea mea. Drepte sunt mărturiile Tale, în veac; înțelepțește-mă și voi fi viu” (Psalmul 118, 137; 143-144).
De îndată ce ne-a cuprins orice boală și ne încearcă orice virusuri, cum este și Covid-19, trebuie să avem înțelepciunea luării de măsuri menite să oprească și să vindece orice val epidemic, atât din România, cât și de pe toate meridianele și paralelele lumii.
Ca bun început, de bună nădejde, este să așezăm grija și spaimele necazurilor și a bolilor noastre, în fața dragostei și bunăvoinței dumnezeiești, față de noi toți – doar suntem copiii Lui, stare menită să ne aducă optimismul, alungarea fricii și grabnică vindecare.
Cât de mângâietor și iubitor este Cuvântul Domnului Dumnezeu: „De voi afla milă în ochii Domnului, mă voi întoarce (între cei sănătoși!) și-mi va da să-L văd pe El și locașul Lui. Iar dacă El îmi va zice: Nu mai este bunăvoința Mea cu tine (Doamne ferește-ne de așa ceva), atunci iată-mă, facă cu mine ce va binevoi” (II Regi 15, 25-26). „Iar precum va fi voia în cer așa să fie” (I Macabei 3, 60).
Știm foarte bine, că atâta timp, cât îi este bine, omul uită de vremelnicia existenței sale pe pământ și nu ia în seamă valurile smintitoare a bucuriilor lumești, trecătoare și vătămătoare, atât trupului, cât și sufletului, batjocorite prin patimi și păcate. Cât de actuală este chemarea biblică: „După poftele tale nu merge și de la poftele tale te întoarce. De vei da trupului tău plăcerea poftei, te va face pe tine bucurie vrăjmașilor tăi. Nu te veseli cu multă desfătare, nici te lega cu îngreunarea ei. Nu te sărăci făcând ospeții din împrumut, când n-ai nimic în pungă” (Isus Sirah 18, 30-33).
Iar profetul Ieremia, din îndemnul Duhului Sfânt, ne cheamă în Vatra Luminii dumnezeiești: „Opriți-vă de la căile voastre! Priviți și întrebați de căile celor de demult, de calea cea bună și mergeți pe dânsa și veți afla odihnă sufletelor voastre” (Ieremia 6, 16).
Frați Creștini,
Firea noastră, nestatornică și neascultătoare de poruncile Domnului Dumnezeu este îngăduită în libertatea de a alege, chiar dacă nu alegem de cele mai multe ori greșit, și chiar dacă, și mai grav, ne îndepărtăm de „Izvorul vieții și al nemuririi” (Sfântul Vasile cel Mare).
În Istoria Omenirii, citim adesea, că Domnul Dumnezeu, în marea Lui dragoste și multa și îndelunga așteptare, dorește ca un Părinte Veșnic, întoarcerea noastră de la păcate și, pe deasupra, ne dă semne cu avertisment, ca să ne oprim de la păcate și să facem drum cu sens unic, dinspre păcate, spre pocăință, unul dintre semne fiind și boala prin virusuri, boală asupra trupului neputincios și a sufletului, care strigă izbăvirea!
Dacă Domnul Dumnezeu, în vremurile de demult: „cutremura cu arătările Sale pe Iov” (Iov 33, 14-16), acum, de o bucată de vreme, omenirea este bântuită de virusul Covid-19, semn vădit, că această omenire, și deci, noi, toți, din secolul XXI, trebuie să ne punem ordine în viața cea de toate zilele, precum au făcut locuitorii orașului Ninive și să ne întoarcem din viețuirea noastră păcătoasă spre împlinirea poruncilor Domnului Dumnezeu!
Iată ce ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel, pentru a lua aminte, fără întârziere: „Drept aceea, omorâți mădularele voastre cele pământești: desfrânarea, necurăția, patima, pofta cea rea și lăcomia, care este închinare la idoli, pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării, în care păcate ați umblat și voi odinioară, pe când trăiați în ele. Acum, deci, vă lepădați și voi de toate acestea: mânia, iuțimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de rușine din gura voastră. Nu vă mințiți unul pe altul, fiindcă v-ați dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui, și v-ați îmbrăcat în cel nou, care se înnoiește, spre deplină cunoștință, după Chipul Celui ce l-a zidit” (Coloseni 3, 5-8).
Toate bolile care vin asupra omenirii și asupra fiecăruia dintre noi, sunt semnele vădite, că ceva nu este în ordine. Ca și la nodul căilor ferate, macazul a dirijat greșit mersul trenurilor, luându-o în diferite sensuri și în necunoscut.
Redresarea stărilor din marea familie a omenirii este posibilă prin înălțarea gândurilor noastre către Părintele Luminilor și încercarea de a ne identifica în gândire cu Domnul Dumnezeu care ne cheamă la împăciuire: „De ce suspină omul toată viața, fiecare pentru păcatul lui? Să cercetăm căile noastre, luând aminte și întorcându-ne la Domnul! Să ridicăm inimile și mâinile noastre la Domnul din Cer!” (Plângerile lui Ieremia 3, 37-41)
Dreptmăritori creștini și creștine,
Dacă, așa cum spun științele medicale, virusul Covid-19, are căi de intrare în organism, atacând fața omului (ochi, nas, gură), în spatele căreia tronează creierul, centrala gândirii, este necesar să facem ordine și în gândirea noastră cea de toate zilele!
Însuși, Domnul Dumnezeu, avertizează, fără ton prea mustrător: „Căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre și căile Mele ca ale voastre, zice Domnul. Și cât de departe sunt cerurile de pământ, așa de departe sunt căile Mele de căile voastre și cugetele Mele de cugetele voastre” (Isaia 55, 8-9).
Ce putem înțelege prin această distanță cosmică, între gândirea Domnului Dumnezeu și gândirea noastră, neputincioasă și săracă de înțelepciune și puterea harului Duhului Sfânt?
Și pentru că este așa, Sfântul Siluan Athonitul ne sfătuiește pe noi, să luăm aminte și să nu ne descurajăm, în vreun fel, oarecare, și pentru echilibru, de altfel, pe care fiecare trebuie să-l avem în lucrare permanentă, să-l ascultăm: „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui!”
Să ne aducem aminte, negreșit, de Dreptul Iov, cel care a purtat povara nemiloasă a grelelor încercări, îngăduite potrivit voii Domnului Dumnezeu. Iov ne oferă o lecție de sinceră și îndreptățită evlavie, cerând izbăvire dumnezeiască din bolile sale.
Trebuie să înțelegem și să învățăm cauza suferințelor noastre: „Ia, seama, nu te duce la nedreptate, căci ea este adevărata cauză a suferinței!” (Iov 36, 21-23)
Să ne facem o bucurie din gândul acesta, reparând toate nedreptățile și evitarea stărilor conflictuale din cauza nedreptăților pe care ni le facem, unii altora!
Atunci vom înțelege strigătul de uimire al Sfântului Apostol Pavel: „O, adâncul bogăției și al înțelepciunii și al științei lui Dumnezeu. Cât sunt de necercetate judecățile lui și cât sunt de nepătruns căile Lui! Căci cine a cunoscut gândul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui? Sau cine mai înainte I-a dat Lui și va lua înapoi de la El? Pentru că de la El și prin El și întru El sunt toate. A Lui fie mărirea în veci. Amin” (Romani 11, 33-36).
Viața noastră, așa scurtă cum este, nu trebuie văzută ca o înșiruire aritmetică de chinuri, ca o salbă de încercări și grave suferințe, ci prin credință fermă în Domnul Dumnezeu, să ne înălțăm deasupra suferințelor, învățând că: „nimic nu este mai bun decât iubirea de Dumnezeu și nimic nu este mai dulce decât a ține poruncile Domnului” (Isus Sirah 23, 35).
Peste toate încercările trebuie să trecem, de bună seamă, făcând ascultare de sfatul medicului (autorizat) și de măsurile ce se impun pe plan național, a fi respectate cu strictețe în deplină disciplină.
Iar pentru a rezista în toate încercările și bântuirile de tot felul, trebuie să avem optimism dinamic și să ne îngrijim de întărirea imunității, adică să ne facem un meniu potrivit pentru a rezista și fizic, precum și psihic.
Să nu uităm de prețuirea cu care suntem datori, pentru fiecare bolnav în suferință, și să nu cădem în spaime disprețuitoare față de cei care trec prin suferințe!
Virusul cel mai grav este înstrăinarea!
Doamne, Dumnezeule, izbăvește-ne de toate încercările și bolile din lume care vin în viața noastră cea de toate zilele!
Întru mulți și binecuvântați ani, cu sănătate vă dorește din toată inima,
Calinic Argeșeanul
Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului
