Pastorală de Ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos

Dreptmăritori Creștini și Creștine,

Noi cunoaștem din moși – strămoși, precum și din cărțile de slujbă din Biserica Ortodoxă de pe Mapamond, că Sărbătoarea Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos, sau Sfintele Paști, este denumită și Sărbătoarea Sărbătorilor, pentru că ea este icoana sfințirii depline a timpului intrat în viața veșnică, prin comuniunea oamenilor cu Domnul Dumnezeu Cel Veșnic.

Învierea Domnului Iisus Hristos din morți, este Sărbătoarea Sărbătorilor, și pentru că, în sânul ei se adună toate înțelesurile duhovnicești și tainice ale tuturor sărbătorilor din anul liturgic, toată teologia și toată spiritualitatea, toată slujirea și toată misiunea Bisericii în lume.

În Rânduiala slujbelor Sfintei Învieri se cuprind sensurile divine și materia, istoria și universul întreg.[1]

Ne aflăm, de bună seamă, în miezul tainic al Sfintelor Paști, atât din trecutele vremi, cât și acum, în prezent, pregustând dintr-un moment sigur și unic pentru toate timpurile binecuvântate de Domnul Dumnezeu.

Toți cei care ne bucurăm și participăm cu inima și sufletul pline de cele mai sensibile sentimente, la momentul Învierii, trăim vocația cerească, aceea de a deveni și noi, fiii Învierii lui Iisus Hristos!

Dreptmăritori iubitori ai Învierii Domnului,

Este chemarea Bisericii lui Hristos, ca noi să fim în ipostaza de a nu uita niciodată că, Fiul lui Dumnezeu, întrupându-Se S-a făcut „asemenea oamenilor”, afară de păcat, iar noi viețuind în poruncile lui Iisus Hristos, ne vom arăta asemenea Lui, când va veni întru slavă ( I Ioan 3, 7).

Pentru a ne lămuri mai bine, vedem cum Sfântul Irineu de Lyon în scrierile sale, spune că: Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om, pentru ca omul să se facă fiu al lui Dumnezeu; iar Sfântul Macarie cel Mare, de pildă, zice că: Fiul lui Dumnezeu S-a făcut asemenea cu noi, pentru ca noi să ne facem asemenea cu El, pe cât este cu putință firii noastre și pe cât îngăduie iconomia reînnoirii noastre după har […]. S-a făcut El ceea ce suntem noi, adică Om, pentru ca noi să ne facem ceea ce este El, adică Dumnezeu.

Putem afirma cu toată tăria credinței noastre zicând: cu adevărat mare este Taina Creștinității: „Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, S-a văzut de îngeri, S-a propovăduit întru neamuri, S-a crezut în lume.” (I Timotei 3, 16)

Iată că, Domnul Dumnezeu, Treimea Sfântă și nedespărțită, ne dăruiește bucuria și forța credinței sfinte și nestrămutate în Iisus Hristos, născut pe Pământ, în Vatra plină de frumuseți, pentru a noastră mântuire, pentru a ne arăta „Calea, Adevărul și Viața” cea adevărată, viață în care ne ducem zilele dăruite nouă de Domnul Dumnezeu.

Chemării ferme de dragoste și mulțumire, îndreptată către Preabunul Dumnezeu, pentru darurile cerești oferite nouă cu îmbelșugare, se cuvine să răspundem și noi cu adevărat, și să ne străduim să o facem roditoare în viața noastră, după puteri, împlinind poruncile lui Iisus Hristos:

„Dacă păziți poruncile Mele, veți rămâne întru iubirea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân întru iubirea Lui. Acestea vi le-am spus ca bucuria Mea să fie în veci, și ca bucuria voastră să fie deplină.” (Ioan 15, 10-14)

Dacă suntem nelămuriți și ne întrebăm: Care este porunca cea mare a Domnului nostru Iisus Hristos?;

Vom găsi răspunsul acordat de El Însuși, când zice: „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi”. (Ioan 15, 10-13)

Așadar, iată porunca cea mai mare din viața noastră pe care o avem de la Domnul Dumnezeu: iubirea aproapelui!

Suntem chemați cu voință dinamică să realizăm în viața noastră de zi cu zi, iubirea pentru semenii noștri, de orice credință sau etnie ar fi; pentru familia jertfelnică; pentru zidirea Domnului Dumnezeu, de aproape sau de departe, de pe întinsul Vetrei Omenirii, adică Pământul, acest loc binecuvântat de Domnul Dumnezeu, cu atâtea bogății și frumuseți!

Numai așa nu vor mai fi dușmănii, ucideri, furturi, minciuni, judecăți, invidii, certuri, răutăți de toate felurile, și mai ales, ce este mai distrugător și înfricoșător: războaiele între neamurile zidite de Dumnezeu!

Bucuria ar fi foarte mare, să conștientizăm că suntem toți, fiii Aceluiași Părinte Ceresc, după cum ne încredințează autorul cărții Faptele Sfinților Apostoli, Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, când zice: „El (Domnul Dumnezeu) dând tuturor viață și suflare și toate […], a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc, ca să locuiască peste toată faţa pământului, aşezând vremile cele de mai înainte rânduite şi hotarele locuirii lor, ca ei să caute pe Dumnezeu, doar L-ar pipăi şi L-ar găsi, deşi nu e departe de fiecare dintre noi. Căci în El trăim şi ne mişcăm şi suntem, precum au zis şi unii dintre poeţii voştri: căci ai Lui neam şi suntem.” (Faptele Apostolilor 17, 25-28)

Sfântul Evanghelist Luca, dă de știre tuturor neamurilor, că una sunt de la început, din Dumnezeu, și că în acest fel, nu există nicio justificare în fața Domnului Dumnezeu, față de toate nenorocirile provocate unii altora.

Tatăl Ceresc, prin Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos, ne cheamă și ne mărturisește: „Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ceea ce vă poruncesc! Aceasta vă poruncesc: să vă iubiți unul pe altul”. (Ioan 15, 14, 17)

La o „Dare de seamă” în fața Domnului Dumnezeu, la Judecata Supremă, nu vom fi întrebați: de ce nu ați făcut minuni? De ce nu ați adunat stelele de pe întinsul cerurilor?

Însă, vom fi întrebați: De ce vă dușmăniți unii pe alții? De ce ați distrus iubirea și pacea dintre voi?

Și atunci: ce vom răspunde noi?!

Așadar, la Judecata de la sfârșitul veacurilor, vom fi judecați numai după cum am împlinit Porunca Iubirii Dumnezeiești: aceasta să fie grija nostră cea dintâi, și de fiecare clipă!

Dreptmăritori Creștini și Creștine,

Toți cei care mergem la biserică și facem rugăciuni, împlinind poruncile Domnului Iisus Hristos, dovedim efectiv, că iubirea Domnului Dumnezeu este prezentă în viața noastră de fiecare zi.

Creștinii și creștinele, care sunt părinți binecuvântați și au grijă de pruncii lor ca ochii din cap pentru a crește în tradiția străbună, adică pruncii de astăzi și tinerii de mâine, și cei maturi de poimâine, este firesc să învețe despre dreaptea credință în grădinițe, școli și facultăți, pentru a-și întări astfel convingerea creștin ortodoxă în Domnul Dumnezeu, dovedind prin aceasta responsabilitate pentru Credința și Neamul Românesc, curat și jertfitor!

Părinții care au grijă de tineri, fete și feciori, pentru a crește în viață curată, și nu dau ochilor odihnă și genelor dormitare și liniște, până ce pruncii nu se maturizează și își întemeiază o familie curată și vrednică, unde să domnească sfințenia și frumusețea, sunt binecuvântați de Domnul Dumnezeu, cu daruri peste daruri și împlinesc Porunca Iubirii pentru odraslele lor, pe care le aduc în viață, prin darul lui Dumnezeu!

Pruncii care au la inimă grija pentru părinții lor, care i-au născut și crescut, care s-au realizat prin școli, și au fost orânduiți să își câștige pâinea cea de toate zilele, atunci când își ajută părinții în orice clipă, mai ales când la adânci bătrâneți nu mai au puteri, nelăsându-i singuri, în disperare, în boală și neputințe, primesc ajutor de la Domnul Dumnezeu, și cinstire de la oameni, împlinind și ei Porunca Sfântă a Iubirii!

Totodată, tinerii, fete și băieți, care întemeiază familii din iubire tainică, dobândind prunci din darul Domnului Dumnezeu, îi nasc și îi cresc, și nu se tem că este greu sau că sunt prea mulți, deoarece Părintele Ceresc are grijă de fiecare fir de iarbă în parte, de fiecare floare, de fiecare pasăre, împlinesc de asemenea, Porunca Iubirii lui Dumnezeu!

Așa se poate împlini Porunca Iubirii, la care ne invită și ne îndeamnă Domnul Dumnezeu!

Cum se va putea sta în fața lui Dumnezeu, dacă cu bună știință, se curmă firul vieții celor care ar trebui să se nască, precum ne-am născut și noi!?

Da! Știm toți că, iubirea face casă bună cu jertfa; cu răbdarea; cu suferința; cu bunătatea și cu iertarea.

La iubire se răspunde cu iubire!

Să luăm aminte la Iubirea cea veșnică a Tatălui Ceresc, și a lui Iisus Hristos, a Cărui Înviere o prăznuim, cu cea mai mare bucurie din lume!

În cartea intitulată Slujba Învierii, putem citi o alcătuire numită tropar, care zice: „Când Te-ai pogorât la moarte, Cel ce ești Viața cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii; iar când ai înviat pe cei morți din cele de dedesubt, toate Puterile cerești au strigat: Dătătorule de viață, Hristoase Dumnezeul nostru, slavă Ție!”

Tot în cadrul bucuriei Sărbătorii Sărbătorilor, Paștile cele sfințite, auzim cântarea: „Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri și pe noi, pe pământ ne învrednicește cu inimă curată, să Te slăvim.”

Pentru noi toți, și pentru popoarele lumii, Sfinții Imnografi ne-au lăsat peste veacuri o cântare cu glas înalt: „Ziua Învierii”, popoare ale Pământului, „să ne luminăm! Paștile Domnului, Paștile! Că din moarte la viață și de pe pământ la cer, Hristos Domnul, ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruință”.

Întotdeauna, când mergeam la slujbele bisericești și mai cu seamă, la Slujba Învierii, eram cuprins de sfinte emoții, ca și astăzi, cu aceeași intensitate.

Auzeam mereu o cântare, pe care mai târziu, dar și acum, o consideram și o consider, ca având un miez perfect duhovnicesc și mângâietor, pe care am învățat-o pe de rost, și care se aude de Ziua Învierii Domnului Iisus Hristos, și în fiecare zi de Duminică, la slujba Utreniei, al cărei text este acesta: „Învierea lui Hristos, văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, și Sfântă Învierea Ta, o lăudăm și o mărim; că Tu ești Dumnezeul nostru, afară de Tine, pe altul nu știm, numele Tău numim. Veniți, toți credincioșii să ne închinăm, Sfintei Învierii lui Hristos. Că iată a venit prin Cruce, bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat!”

Și acum, cu ce ne înnobilăm noi, omenirea, în urma Învierii Domnului nostru Iisus Hristos?

Răspunsul îl avem tot în Slujba Învierii, prin cântarea care zice: „Înviind Iisus din mormânt, precum a zis mai înainte, a dăruit nouă viață veșnică, și mare milă.”

Pentru aceasta, dragi iubitori ai Învierii lui Iisus Hristos, să cântăm cu inimă plină de sfinte bucurii:

Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le!

Învierea lui Hristos este bucuria noastră cea veșnică;

bucuria și pacea Sfintelor Paști;

bucuria și pacea lui Dumnezeu-Tatăl, și

bucuria intrării omului în slava vieții veșnice!

Să ne rugăm după puteri pentru pacea lumii, și să nu uităm ceea ce ne-a pus Iisus Hristos, la inimă noastră:

Fericiți făcătorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu

se vor chema!

Hristos a înviat!

Vă spune cu toată credința,

† Calinic Argeșeanul