Sărbătoarea Pascală, profund ancorată în tradițiile și spiritualitatea creștină românească, continuă să fie un prilej de reflecție, bucurie și comuniune, mai ales în rândul copiilor. În acest context, Concursul județean „Paștile în suflet de copil” , organizat pe 10 aprilie 2025 la Școala Gimnazială Nr. 1 Ciofrângeni, a ajuns la cea de-a IX-a ediție, oferind elevilor din întreaga țară oportunitatea de a-și exprima creativitatea prin artă și creativitate.
Evenimentul, înscris în Calendarul Activităților Educative Județene al I.S.J. Argeș (HA. 12/08.01.2025, poziția 32), reprezintă un reper important în educația moral-creștină, încurajând generațiile tinere să descopere și să valorifice semnificația Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Concursul a fost desfășurat sub atenta coordonare a unui colectiv didactic dedicat, format din: – Deaconu Mariana Cati, profesor pentru învățământul primar; – Victor Bălașa, directorul școlii; – Sabie Ana Maria, profesor de Religie; – Stoica Aura, profesor de Limba și Literatura Română; – Panțeru Oana Maria, profesor pentru învățământul primar; – Cadrele didactice ale școlii, care au susținut organizarea și desfășurarea concursului.
Prin implicarea lor, activitatea a fost structurată astfel încât să ofere copiilor o platformă de exprimare artistică și de aprofundare a valorilor creștine. Concursul s-a adresat elevilor din ciclurile preșcolar, primar și gimnazial, având ca obiectiv dezvoltarea expresivității și creativității prin activități plastice și literare, precum și cultivarea obiceiurilor și tradițiilor legate de sărbătoarea Învierii Domnului. Concursul a beneficiat de sprijinul autorităților locale, fiind onorat de prezența primarului și viceprimarului localității Ciofrângeni.
De asemenea, la eveniment a fost prezentat Părintele Dan-Florin Obrocea, Consilier Învățământ și Activități cu Tineretul, care a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului și a felicitat pe toți participanții, subliniind importanța educației religioase în formarea caracterului copiilor și Părintele Vasile-Cornel Ilina, Coordonatorul Biroului de Cateheză și Activități cu Tineretul din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș.
Concursul s-a desfășurat în colaborare cu școli partenere, precum: – Școala Gimnazială Albeștii de Argeș; – Școala Gimnazială „Basarab I” – Curtea de Argeș; – GPP „O lume minunată” – Curtea de Argeș; – Școala Gimnazială Nr. 1 Poienarii de Argeș. Concursul a fost organizat în patru secțiuni principale, dedicate elevilor din clasele preșcolare, pregătitoare și I-VIII: – Desene; – Colaje; – Felicitări; – Creații literare. Pentru fiecare categorie, juriul a acordat premii I, II și III, alături de mențiuni, respectând criterii de evaluare clar definite în regulament. Anul acesta, concursul a înregistrat un număr impresionant de lucrări, demonstrând pasiunea și talentul artistic al elevilor. Activitatea creativă nu a fost doar un exercițiu estetic, ci și un prilej de cultivare a sensibilității, frumuseții interioare și emoției pascale.
Concursul a fost încununat de un program cultural-artistic, în care copiii au interpretat cântece pascale pline de emoție și sensibilitate, iar elevii clasei pregătitoare au recitat poezii dedicate sărbătorii Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Acest moment artistic a reprezentat o ocazie de împărtășire a bucuriei Pascale, consolidând sentimente de comuniune și apropiere față de valorile creștine. Concursul a demonstrat, prin succesul său, nevoia de continuare a acestei inițiative în anii următori.
Organizatorii își propun ca, în viitor, acest proiect să fie înscris în Calendarul Activităților Naționale, extinzând impactul său educativ și spiritual. Prin această manifestare, copiii nu doar că își cultivă creativitatea și simțul artistic, ci învață să aprecieze frumusețea tradițiilor religioase, să dezvolte o conștiință morală profundă și să își exprime emoțiile într-un mod autentic și valoros. Astfel, concursul rămâne un stâlp al educației spirituale și culturale, contribuind la formarea generațiilor viitoare într-un spirit de credință, iubire și frumusețe artistică.






























