Skip to main content

Mai multe școli și grădinițe din Pitești au participat la o activitate de catehizare și rugăciune, organizată la Biserica Mavrodolu. Evenimentul a avut ca scop apropierea copiilor de valorile credinței ortodoxe și cultivarea unui spirit de respect, iubire și rugăciune față de părinții și dascălii lor.

La această catehizare au luat parte preoții slujitori ai Parohiei Mavrodolu, care i-au povățuit pe copii despre importanța rugăciunii, semnificația praznicului Învierii Domnului nostru Iisus și modelul vieții creștine. Activitatea a fost una interactivă, cu momente de rugăciune, întrebări și răspunsuri, dar și cântări religioase.

Eu fost vizitate toate cele trei biserici din incinta Complexului Eclesiastic al Parohiei Mavrodolu:

  • Biserica Adormirii Maicii Domnului,
  • Biserica pentru copii “Sfântul Stelian Paflagonul” – ocrotitorul copiilor și
  • Biserica pentru enoriașii deficienți de auz ” Izvorul Tămăduirii”.

Copiii s-au bucurat de o atmosferă caldă și prietenoasă, iar cadrele didactice care i-au însoțit pe micuți, au apreciat deschiderea slujitorilor Bisericii Mavrodolu față de educația religioasă a celor mici.