Hristos este Cel care prin Învierea Sa dăruieşte viaţă, dar nu una trecătoare, ci veşnică. Prin păcatul lui Adam, neamul omenesc a cunoscut moartea, iar prin Învierea lui Hristos lumea a primit bucuria veşniciei din Împărăţia lui Dumnezeu. De aceea imnografia pascală ne cheamă „să ne închinăm sfintei Învierii lui Hristos”; „că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat” şi să mărturisim: „Înviind Iisus din mormânt, precum a zis mai înainte, a dăruit nouă viaţă veşnică şi mare milă”.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul a defășurat o activitate misionar pastorală în parohia Săpata, protoieria Pitești.
Părintele slujitor Popa Gabriel Ciprian a fost prezent în mijlocul copiilor de la Școala Gimnazială „Dumitru Udrescu” și de la grădiniță, unde a rostit un cuvânt catehetic în care a arătat că Învierea lui Hristos este adevărul fundamental al credinţei noastre. Pentru creştinul ortodox Paştele nu este doar un prilej de serbare, ci mai ales un timp de afirmare a credinţei noastre în Înviere, când mărturisim prin imnografia Penticostarului că „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.
Elevii s-au bucurat și de darurile pe care le-au primit: cele trei volume ale Bibliei.


































