Skip to main content

Parohia Cotenești din protopopiatul Câmpulung Muscel va reprezenta Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului la București, în data de 21 mai, la Concursului Național Catehetic „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe – moștenirea unui secol de Patriarhat pentru copii și tineri”, ediția a XVII-a. Etapa pe eparhie s-a desfășurat astăzi în Paraclisul „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica” din Curtea de Argeș.

Conform metodologiei aprobată pentru desfășurarea acestui concurs, au fost selectate cele mai reușite proiecte realizate în cele șase protoierii ale Eparhiei Argeșului și Muscelului. Cei prezenți au avut ocazia să vizioneze materialele video pregătite de fiecare grup catehetic și să aprecieze eforturile depuse de toți cei care au fost implicați.

Juriul a fost format din Preot Dr. Dan Florin Obrocea- Consilier Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul, Profesor Ghinescu George-Inspector de Religie- ISJ Argeș, Constantin Matei-Profesor de religie și  Mihaela Filipoiu-Profesor de limba și literatura română.

Locul I a fost obținut de parohia Cotenești, preot coordonator Vasilescu Nicolae, în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr. 1 Stoenești, prof. coordonator Florea Maria Cristina și prof. Popescu Roxana Ștefania – consilier educativ, Portofoliul ,,Pe urmele Sfinților, mărturisitori și apărători ai dreptei credințe”;

 Entuziasmul și bucuria copiilor au fost evidente pe tot parcursul activității, aceștia manifestând un interes deosebit față de viețile sfinților și valorile creștine promovate. Implicarea cadrelor didactice a fost esențială în organizarea și desfășurarea evenimentului, asigurând un mediu propice învățării și reflecției spirituale.

Ocupanta locului I va reprezenta Eparhia Argeșului și Muscelului la etapa națională a concursului care va avea loc în data de 21 mai 2025 la București cu ocazia hramului Catedralei Patriarhale.