La îndemnul și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului au fost definitivate lucrările la Clinica Medicală ,,Sfânta Muceniță Filoteea”. Aceasta a fost amenajată în curtea bisericii parohiei Mavrodolu din municipiul Pitești, prin implicarea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului și a conducerii parohiei Mavrodolu.
Ieri după-amiază, Chiriarhul Eparhiei a săvârșit slujba de binecuvântare a cabinetelor medicale, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. La eveniment au participat și reprezentanți ai administrației locale și centrale, primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, respectiv dl vicepresedinte al CJ Argeș, dl Adrian Bughiu, precum și credincioși din municipiul Pitești.
Activitatea medicală din noua clinică va fi desfășurată în baza parteneriatului cu clinica privată ,,Dr. Irimia” din municipiul Pitești. Astfel, mai mulți medici care activează în această clinică vor oferi gratuit următoarele servicii medicale: recoltare analize probe biologice, consultații medicină internă, ecografie generală, stomatologie, psihiatrie, psihologie, O.R.L. și cardiologie, unui număr de 80 de beneficiari lunar, cazuri sociale, care vor fi selectate de către Sectorul Social, Filantropic și de Misiune al Arhiepiscopiei. Clinica parteneră în acest proiect social a fost reprezentată la eveniment de medicii Victoria, Tiberiu și Naza Suher Irimia.
În cuvântul rostit cu această ocazie, Ierarhul Argeșean a dorit să aprecieze disponibilitatea și profesionalismul personalului medical de la clinica privată ,, Dr. Irimia”, care a fost de acord, ca pe lângă serviciile medicale cu plată, să ofere servicii medicale gratuite la peste 1.000 de pacienți în fiecare an, care nu dețin resursele financiare necesare unor asemenea investigații.
Scopul principal al acestui proiect medical, coordonat de către Sectorul Social, Filantropic și de Misiune, este acela de a se oferi ingrijire medicala de calitate celor care nu au posibilități financiare pentru a se trata în clinicile și spitalele din țară. Prin investiția realizată de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, și Parohia Mavrodolu, prin osteneala părintelui paroh Sturzeanu Victor, vor fi oferite condițiile necesare pentru realizarea de investigații medicale care să ducă la recuperarea rapidă a celor aflați în suferință.
Prin implementarea acestui nou proiect social-filantropic, în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, beneficiarii vor avea acces la servicii medicale de înaltă calitate, accentul fiind pus în mod deosebit pe preventie, și acolo unde este necesar pe tratament.