Dintru începuturi – care ar fi ele? – omul este fiinţa care pune întrebări Ziditorului, Care a gândit şi a întins frumuseţile lumii dincolo de priceperea noastră, rămânând totul doar în gândirea lui Dumnezeu.
De câte ori, Doamne, n-am încercat să Te înţelegem şi mai ales să ajungem la Tine? De câte ori n-am gândit să fim o firimitură măcar din puterea şi lucrarea Ta?
Trăim dintru începuturi, drama şi tragedia, cum ar zice Cioran: „Fiecare om ispăşeşte – de la naştere la moarte – păcatul de a nu fi Dumnezeu. De aceea viaţa nu este decât o continuă criză religioasă, superficială la credincioşi, zguduitoare la îndoielnici!”
Cioran îşi cunoştea condiţia!
Dar noi?
Calinic Arhiepiscopul, Adevăratul Cioran, Editura Eikon, 2015.