Că tot am folosit cuvântul întâmplare, deși, nu este greu să ne lămurim, Victor Hugo, autorul monumentalei cărți: Mizerabilii, definea întâmplarea profană, în câteva cuvinte: „Întâmplare!…Bucate pe care le pregătesc șmecherii pentru ca să le mănânce proștii!” Nici chiar așa!
Noi credem în pronie – purtarea de grijă a Domnului Dumnezeu! „Nu trebuie decât să deschizi ochii, să ai o inimă sinceră, pentru a înțelege fără prea multă bătaie de cap puterea și înțelepciunea Creatorului, care se vădește în opera Sa. Dacă vreun om contestă acest adevăr, nu mă voi certa deloc cu el, îl voi ruga numai să-mi îngăduiască a presupune că el se găsește din cauza unui naufragiu pe o insulă pustie. Vede acolo o casă de o minunată arhitectură, mobilată cu bogăție. Vede acolo tablouri minunate. Intră într-o cameră de lucru, în care sunt rânduite foarte multe și bune cărți de tot felul. Nu găsește, totuși, în toată această insulă, niciun om! Nu-mi rămâne decât să-l întreb, dacă poate crede că întâmplarea este aceea care, fără nicio strădanie, a făcut tot ce se vede. Îndrăznesc să-l desfid că va putea ajunge vreodată, oricât s-ar strădui, să se facă a crede că această casă, făcută cu atâta rânduială și simetrie; că mobila, care arată atâta artă, proporție și aranjament; că tablourile, care imită așa de bine natura; că aceste cărți, care tratează așa de exact cele mai înalte științe, sunt combinări cu totul întâmplătoare! Acest om inteligent va putea găsi chițibușerii pentru a spune cu mintea sa un paradox așa de absurd. Dar, de fapt, îi va fi cu neputință să nu recunoască aci, în această casă, mâna organizatoare a cuiva. Dacă s-ar lăuda, totuși, că se îndoiește de aceasta, n-ar face altceva decât să vorbească împotriva propriei sale conștiințe. Această neputință de a se îndoi este ceea ce se numește convingere deplină. Iată, pentru a spune așa, sfârșitul judecății omenești! Ea nu poate merge mai departe.
Această comparație arată care trebuie să fie convingerea noastră asupra Dumnezeirii, când privim Universul. Se poate cineva îndoi că această mare lucrare ne arată infinit mai multă artă decât casa de care am vorbit?” (Fenelon, Lettres sur la religion, ed. 1843, p. 143).
Calinic Argeșeanul
