În cadrul Sectorului de Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de catehizare al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, la Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Mioveni s-a desfășurat Ora de cateheză.
Obiectivele activității catehetice au fost evidențierea importanței Pogorârii Sfântului Duh asupra Sfinților Apostoli, lectura din cartea părintelui profesor Dumitru Stăniloae Sfânta Treime sau La început a fost iubirea și familiarizarea copiilor cu rolul pe care l-au avut călătoriile catehetice ale Sfinților Apostoli Petru și Pavel. După modelul Sfinților Apostoli, diferiți prin cultură și formare profesională, copiii au făcut o prezentare a ceea ce doresc să devină când vor fii mari. Concluzia dorințelor a fost aceea că, indiferent de vocația sau formarea profesională pe care o vor urma, ei vor continua să vestească Evanghelia iubirii milostive și a mântuirii lumii.