Printre ocupaţiile de zi cu zi, date ca ascultare de arhimandritul stareţ Nifon Bărbieru, mai aveam şi o lucrare ştiinţifică. De la Căldăruşani, de unde venisem, mi se încredinţase şi la Cernica un Punct Meteorologic, unde înregistram de trei ori pe zi, datele cu mersul vremii.
De la Institutul de Meteorologie primeam câte o atenţie pentru lucrare. Atunci, când plecam cu treburi din mănăstire şi lipseam mai multă vreme lăsam câte un călugăr mai dispus spre cele ştiinţifice ca să facă înregistrările.
La întoarcere eram luat în primire de specialiştii în materie.
– Aţi dat măsurători eronate. Credeam că sunteţi oameni serioşi. Am încurcat lucrurile şi comunicările noastre au dat calcule greşite.
– Am fost plecat şi am lăsat înlocuitor „priceput”, mă apăr eu, regretând faptul în sine.
Îmi părea rău sincer. Nu voiam să-mi stric obrazul cu niciun preţ. După plecare mea la Sinaia, şi-au retras aparatura meteorologică de la Cernica.
Mă bucur să evoc atmosfera minunată de pace şi bună înţelegere cu întreg personalul monahal cernican. Dar dintre toţi vieţuitorii, cel mai devotat şi mai râvnitor era Nifon Cristache, marele ecleziarh al Mănăstirii Cernica. Cinstea, răbdarea, cuminţenia, sobrietatea, duhovniceasca purtare, înţelepciunea şi darul poetic erau înzestrările date de Dumnezeu, cu aleasă prisosinţă, cununa lui de toate zilele.
El îmi povestea cum a „murit”, într-una din zile şi cum sufletul lui zbura spre ceruri. Se vedea închircit în pat şi fără suflare. Se uita ca la ceva străin. Când îşi lua avânt pe deasupra mănăstirii şi era fericit că a scăpat de greutatea trupului, s-a întors sufletul în casa de lut, pentru încă o vreme.
Ca ecleziarh, era zilnic la biserică, de dimineaţă până seara târziu. Spovedea lumea. Stătea la capul Sfântului Calinic şi citea permanent rugăciuni. Sfătuia cu răbdare multă. Noaptea scria versuri. Se păstrează, cred, pe undeva, cele câteva volume cu mii de versuri închinate vieţii Sfântului Calinic de la Cernica. De-or fi găsite, se vor publica pentru cinstirea Sfântului Calinic şi preţuirea autorului inspirat de Dumnezeu.
Îl vedeam, câteodată, plecând spre chilie ca să guste ceva. Când era pe la jumătatea drumului, grupuri de creştini veneau la biserică pentru sfat, spovedanie şi rugăciune. Fără să fie rugat, lua calea întoarsă spre biserică, unde rămânea până seara târziu. Aşa a rămas zilnic nemâncat. De la o vreme a început să slăbească văzând cu ochii. Se vedea că răul dinăuntru îl doboară uşor-uşor.
Într-o zi s-a stins din viaţă.
Cred că este un sfânt!
Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și are vreme, volumul al II-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.
