Evenimentele din anul 1989 au dus, din păcate, și la sărăcirea României de câteva milioane de tineri și câteva zeci de mii de medici! Un adevărat prăpăd social, atac direct la demografia României. Am trăit asemenea evenimente de „plecări” în toate zările lumii, a florii Neamului Românesc, crezând că ne vom prăbuși ca națiune.
Trecând vremea în „chip tăcut”, am constatat că teama mea începe să se vindece. Am înțeles că ceea ce scria istoricul Gheorghe Brătianu, în lucrarea sa: O enigmă și un miracol, Poporul Român, se adeverește cu deplinătate, adică, acest neam fantastic are șapte inimi în pieptul său, și că cei care au rămas în țară, lipiți de glia românească, au salvat și salvează România în Istorie!
Desigur, nu exagerăm spunând că generația dintre 1989 și 2025, a fost și rămâne o generație de suprem sacrificiu, ca să depună eforturi înzecite pentru a suplini și umple golurile rămase după plecarea celor nemulțumiți de orânduielile sociale.
Și mai mult, după aceste plecări, unele, poate, fără întoarcere, demografia în România a început, în mod înfricoșător, să scadă, înregistrându-se împuținarea nașterilor și înmulțirea deceselor, într-un ritm înfricoșător, bântuindu-se și o seamă de boli și pandemii necruțătoare.
Și pe vremea lui, Mihai Eminescu scria: „Noi susținem că poporul românesc nu se va putea dezvolta ca popor românesc, decât păstrând drept baze pentru dezvoltarea sa, tradițiile sale istorice, așa cum ele s-au stabilit în curgerea vremurilor; iar cel ce e de altă părere, s-o spună țării!”
Mihai Eminescu rămâne un „profet” al Neamului Românesc!
Calinic Argeșeanul