Pământul Persiei a mai „răsărit” o floare a științei, numită Rumi, adică pe numele întreg: Jalal Ad-din Muhamad Rumi. El mai este cunoscut și ca Mawlana (călăuza noastră) sau pur și simplu Rumi, că este mai ușor de rostit.
S-a născut în provincia Balkh din Persia, unde nu a rămas multă vreme, pentru că în urma invaziei mongolilor, familia sa a plecat în Anatolia (Turcia), unde, spre bucuria lui, a întâlnit pe poeții persani: Attar și Shams al-din Tabrizi. S-a hotărât să-și dedice viața sufismului și să scrie mii de versuri în limbile persană și arabă.
În anul 1244, la vârsta de 37 de ani devine shaykh (maestru) al unui ordin sufit, împărtășindu-le celorlalți interpretarea sa mistico-emoțională a Coranului, precum și importanța muzicii și a dansului în ceremonia religioasă. După moartea sa, adepții săi au fondat ordinul sufit Mawlawi, faimos prin dervișii săi rotitori care performează un dans specific în cadrul ceremoniei Sema, aceasta însemnând călătoria spirituală a omului de la ignoranță la perfecțiune prin iubire.
Rumi ajunge învățător într-un ordin sufit și se considera un intermediar între Dumnezeu și om…El consideră că este sarcina lui să le împărtășească și altora viziunile sale pe care le-a scris sub forma unor poezii.
Evident, ideea centrală a filosofiei sale vizionare este că Universul și toate lucrurile cuprinse în el reprezintă un flux nesfârșit al vieții, în care Dumnezeu este o prezență eternă. Omul, ca parte a universului, este parte a acestui continuum, iar Rumi căuta să explice rostul nostru în cadrul lui, adică, omul – crede el, este o legătură între trecut și viitor într-un proces continuu al vieții, morții și renașterii – nu sub forma unui ciclu, ci într-o progresie de la o formă la alta, ce se derulează de-a pururi. Moartea și descompunerea sunt inevitabile, făcând parte din acest nesfârșit flux al Vieții, însă pe măsură ce un lucru încetează să existe sub o formă, renaște sub o altă formă. Din această cauză, nu ar trebui să ne temem de moarte și nici să fim îndurerați când pierdem ceva. Pentru a ne asigura creșterea de la o formă la alta, trebuie să creștem spiritual și să dobândim o înțelegere a relației dintre uman și divin și aceasta vine din emoție amplificată prin muzică, cântec și dans (pag. 87). Sufismul a influențat islamul clasic, contribuind la convertirea unei mari părți a Turciei de la creștinismul ortodox la islam, neavând mare ecou în Europa, unde raționalismul, totuși, era dominant; iar în secolul XX, ideile sale au devenit populare în Occident.
Rămâne chemarea lui Rumi adresată lumii: „Nu fi îndurerat! Orice pierzi va reveni sub o altă formă!”
Calinic Argeșeanul
