Mai multe tablete, în ultima vreme, au ocupat site-ul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, despre filosoful-cărturar creștin Boethius, cu rădăcini adânci în cunoașterea Domnului Dumnezeu, dar și o luminată credință.
În perioada existenței filosofului Boethius (480-525 d. Hr.), doar 45 de ani au „zburat” dincolo de timp. Pe acest arc în timp, de la Boethius la Avicenna (980-1037), peste 400 de ani, s-ar crede că s-au consumat întru „întuneric”. Așa s-ar crede la prima vedere. Trebuie să admitem că, în istoria gândirii umane există anumite perioade de noi zămisliri, de o oarecare odihnă creatoare.
Spre exemplu: Platon susține că mintea și trupul sunt alcătuite din substanțe diferite în anul 400 î. Hr., iar în secolul IV î. Hr., Aristotel susține că mintea este „forma” trupului. Pe la începutul anilor 800-950 d. Hr., lucrările lui Aristotel sunt traduse în limba arabă pentru prima oară. În această atmosferă de „product literar-filosofic”, Avicenna (980-1037) scrie opera sa „Cartea vindecării” (circa 1014-1020). Dar înainte de această vreme, s-a pomenit de „Epoca întunecată”, când majoritatea elementelor culturale moștenite de la greci și romani au dispărut. În această vreme, singură Biserica deținea monopolul asupra cunoașterii, iar singura filosofie adevărată care a supraviețuit a fost o formă de platonism, considerat a fi compatibil, cu creștinismul, alături de traducerea realizată de Boethius a Logicii (Organon) lui Aristotel. Dacă așa era în Europa, în China, Japonia și în alte părți, cultura a înflorit bucurându-se de o „Epocă de aur” a poeziei și a artei, iar filosofiile tradiționale orientale coexistau în armonie cu religie. În imperiul lui Alexandru cel Mare întins până în Extremul Orient, moștenirea greacă era prețuită mai mult decât în Europa decadentă. Aceasta a făcut ca arabii erudiți, dimpreună cu persanii, să păstreze și să traducă lucrările filosofilor greci clasici, încorporând ideile acestora în cultura islamică, începând cu secolul al VI-lea.
După cum se știe, islamul s-a răspândit spre Asia, nordul Africii, ajungând în Spania, și pe această cale, s-a simțit în toată Europa. În jurul secolului al XII-lea, ideile și invențiile din lumea islamică ajunseseră cu repeziciune până în Britania, iar „erudiții europeni au început să descopere matematica și filosofia greacă cu ajutorul mijlocirii islamului, aici amintind despre opera lui Aristotel, care a fost primită ca un fel de revelație, generând o renaștere a gândirii filosofice în cadrul Bisericii Creștine medievale”. După cum se știe, Filosofia lui Platon a fost destul de ușor asimilată de gândirea creștină, oferind o justificare rațională pentru credința în Dumnezeu și în sufletul nemuritor. Aristotel, însă, era tratat cu neîncredere de autoritățile bisericești!
Totdeauna m-a impresionat o imagine care arăta pe Platon, arătând cu degetul spre Cer, iar Aristotel spre pământ!
S-ar putea, mai în glumă, mai în serios, ca amândoi să arate Cheia Înțelesului lucrurilor în aceeași direcție!
Nu este decât o singură direcție: ÎNAINTE!
Calinic Argeșeanul
