Suntem bucuroși să citim din opera filosofului Aurelius Augustin (354-430), la catolici fiind sfânt, iar la ortodocși, numai fericit! Apoi, dacă este fericit, poate, desigur, să nu se supere dacă nu este și sfânt! Și acum „Despre viața filosofică”, de la început adresându-se nominal: „Nobile și mare Theodorus!
Dacă spre portul filosofiei, de la care purcezi apoi spre ținuturile vieții fericite, ar duce numai călătoria întreprinsă în mod voit și după reflexie, nu știu dacă ar fi prea îndrăzneț a spune că și mai puțini oameni ar pătrunde până la el, măcar că și acum, după cum vedem, puțini și rari sunt cei care ajung până acolo. Fiindcă dacă Dumnezeu sau natura sau soarta, sau voința noastră sau mai mulți din acești factori, sau toți împreună ne-au aruncat în această lume ca într-o mare furtunoasă, neinițiați și la întâmplare, cât de puțini vor cunoaște încotro se duc și pe ce drum trebuie să se reîntoarcă, dacă între timp o furtună pe care numai proștii o văd ca potrivnică nu a adus la mult doritul țărm chiar pe acei călători neștiutori și rătăcitori care, răuvoitori se împotrivesc?
Printre oamenii pe care filosofia îi poate primi, cred că putem distinge trei clase de navigatori: prima este constituită din aceia care îndată ce au ajuns la întrebuințarea rațiunii printr-o sforțare mică sau o ușoară lovitură de vâslă își părăsesc locul lor; ei se retrag într-un loc liniștit și îndreaptă, de acolo, către atâția dintre semenii lor pe câți îi pot atinge, semnalul luminos al unei opere realizate de ei, așa încât aceștia sunt forțați prin aceasta să li se alăture!
A doua, cea opusă celei amintite mai sus, o formează acei care induși în eroare de aparența înșelătoare a mării s-au hotărât la o călătorie în larg. Ei se încumetă să rătăcească foarte departe de patria lor, din care cauză o și uită adesea. Când aceștia, într-un fel misterios…ei ajung într-o mizerie adâncă, mândri și veseli, căci seninătatea așa de înșelătoare a plăcerii și onoarei îi orbește. Ce poți altceva, într-adevăr, să dorești acestor oameni, decât o nereușită în lucrurile acelea de care s-au lăsat prinși în rătăcirile lor și, dacă aceasta este prea puțin, o furtună furioasă și un puternic vânt contrar care să-i aducă înapoi, deși plângând și suspinând, către bucurii sigure și trainice? Din această clasă de oameni cei mai mulți se vor întoarce totuși fără a fi navigat, și fără prea mari neplăceri!”
Ca să te întorci, sigur pe tine, la obârșie, trebuie să-ți calci în picioare mândria de a nu fi rezolvat nimic, nici pentru tine și nici pentru familie și societatea în care trăim! Și iarăși: de la capăt?
Calinic Argeșeanul
