Skip to main content


Cartea de știință a savantului neurochirurg, Alexandru Ciurea, are 12 capitole bogate și pline de învățăminte pentru noi, cei care avem bucuria de a ne împărtăși de puterea științifică a medicinei românești.

 

Marele savant are o putere specială de a evoca episoade din cultura generală, în care marele medic se simte ca la el acasă. Spre exemplu, „Gioconda” este evocată într-un mod specific mucalitului neurochirurg: „Neurochirurgia este exact ca Gioconda lui Leonardo da Vinci: supremă, sublimă, de neatins, ea rămâne necunoscută, exact ca zâmbetul ei. Este exact ca o floare; de care trebuie să ai grijă din toate punctele de vedere…Nu poți obține de la această floare nimic fără muncă. Și să pui numai apă nu ajunge, mai trebuie multe, inclusiv să te apropii, să-i vorbești și să înțelegi că are nevoie de o îngrijire și de o gândire, speciale!”

Spre exemplu, nu putem să nu amintim anumite „jaloane” sau căi în domeniul neurochirurgiei, savantul arătând că aceste domenii sau specialități medicale se împart în domenii propriu-zise, care tratează organismul în totalitate; medicina internă, cardiologia, nefrologia și domeniile medicale, chirurgicale, iar în frunte este chirurgia generală, care tratează partea chirurgicală toracică, urologică, ortopedică și, desigur, neurochirurgia. Întru această specialitate, aproape în tot timpul, a avut un număr mic de specialiști, din cauza dificultăților de „aprofundare și efectuare”. Spune Alexandru Ciurea: „Pentru a fi neurochirurg, în primul rând este nevoie de o pregătire generală de medicină, 6 ani de facultate, prin care am trecut și eu. După o pregătire specială, de interes clinic, am rămas în București timp de 3 ani și mi-am desfășurat activitatea, schimbând, la câte șase luni, alt și alt spital. Am urmărit profilurile de chirurgie: generală la Spitalul Fundeni, genicologică la Spitalul Cantacuzino, chirurgie generală la Spitalul Colentina.”

Așa se pregătesc slujitorii Medicinei în România. Pe vremuri și poate și azi, pe alocurea, medicina românească era recunoscută pe mapamond și multă studențime venea, și poate mai vine, să se inițieze în tainele medicinei românești. O parte din cei plecați s-au întors acasă!

Calinic Argeșeanul