După prima îmbolnăvire de rinichi, a doua oară Patriarhul Iustin a fost internat la Spitalul Elias, despre care unii spuneau că, dacă intri acolo, nu mai ieşi decât cu picioarele înainte. M-am speriat de vorbele acestea.
Am transmis Patriarhului ca să părăsească imediat spitalul şi să se interneze la Carol Davila, spital care se ocupă de tratarea celor bolnavi de rinichi.
S-a mutat acolo. Director era profesorul Proca, un bun specialist, după cum spunea lumea. Se vorbeau tot felul de lucruri. Ba, că un rinichi nu funcţionează, ba, că amândoi trebuie operaţi. Se zvonea că Patriarhul este în mare primejdie cu sănătatea. Că ar muri chiar!
După o spitalizare de câteva săptămâni, Patriarhul a venit acasă. Medicul i-a prescris medicamente care lipseau din ţară. În mai puţin de 24 de ore avea cele trebuitoare, aduse de la Viena, cu primul avion. Le rostuise prietenul meu, Anghelina Victor, care locuia acolo cu soţia, bolnavă tocmai de rinichi – aşteptând un transplant de ani de zile.
Prescrierile doctorilor erau precise. I se indicase şi o cură de ozon sinait. Am avut marea bucurie să stea vreo trei săptămâni. Atunci am vorbit despre toate.
– Faceţi mai repede Pastorala de Paşti. Doresc s-o scriu la maşină. Când mergeţi la Bucureşti să fie gata, îi spuneam repetat, când stăteam la masă, mai ales. Apropo, de masă! Patriarhul Iustin era de o modestie rară în privinţa mesei. Nu vă vine să credeţi. Nu făcea mofturi. Nu dorea nimic special. Mânca extrem de puţin. Îndemna pe cei de faţă la masă şi se bucura când îi vedea cum mănâncă.
– Mda! Pastorala! E un lucru greu, băiete. Ar fi mai uşor dacă n-ar trebui să amintesc în Pastorală de Ceauşeştii ăştia.
Probabil că vor fi auzit şi ei tonul dispreţuitor al marelui Iustin.
– Noi şi aşa nu citim partea finală a Pastoralei. Eliminăm pasajele cu Ceauşescu, îi fac o confidenţă, privind să văd dacă nu este cineva în jur.
– Mda! Ceauşescu vrea laude. Copiii de la şcoală nu au caiete. N-au cu ce se încălţa. N-au ce mânca. I-au umplut râia şi păduchii. Cine a mai văzut una ca asta? N-au săpun să se spele. Şi ei nu se mai satură de laude. Sunt nişte mincinoşi. Promit şi nu se ţin de cuvânt.
Evident, tonul Patriarhului căpăta nuanţe de vehemenţă. Era pus pe scandal, mai ales că la o întrevedere cu Ceauşescu le-a spus toate, punctual. De atunci nu l-a mai primit în nicio audienţă, oricât s-a insistat, pentru rezolvarea finanţării preoţilor parohi din Europa şi America. În urma acelei audienţe-scandal, Iustin s-a şi îmbolnăvit şi a fost dus la spital, iar a doua oară a şi murit. Noica, mi se pare, a spus atunci, că Patriarhul Iustin a murit de scârbă. Această expresie cuprinde înţelesuri adânci. Fiecare poate tălmăci în taină cum îi spune inima nevătămată de vorbele de pe drumuri.
Iată că am găsit în Biblia mea dolofană o însemnare. O redau întocmai: „La finele lunii iunie şi începutul lunii iulie, Patriarhul României, Dr. Iustin Moisescu a fost internat la Elias, pentru analize şi tratament medical. De la Elias l-au transportat la Spitalul Dr. Carol Davila, pentru a face analiză, rinichii fiind blocaţi. Diagnostic: insuficienţă renală, arterită, arteroscleroză, edem pulmonar cu şase ani în urmă, iar un rinichi blocat din 1982. Neglijenţă totală în a se trata, mai ales neglijenţă sau sfiiciune, aşa spun eu. Foarte greu s-a lăsat convins că este grav bolnav. Se fac sforţări mari pentru a fi salvat. Nu vrea să mănânce nimic şi se neglijează pe mai departe cu stăruinţă. Duminică, 8 iulie 1984”.
M-am bucurat că am găsit însemnarea tocmai din anul 1984.
Citind mai jos, pe fila ataşată la Biblie, am dat de o altă însemnare mai scurtă: „La începutul lunii august: minune! Iustin Patriarhul a scăpat de moarte şi dializă. Rinichii au reintrat în funcţiune. Bucurie unanimă! Slăvit să fie Domnul, Care pe toate le plineşte! 5 august 1984”.
Când mă uit în partea de jos a paginii, mai văd o însemnare cu cerneală roşie: „Pe 16 august 1984, am sărutat mâna Patriarhului Iustin, după ce a scăpat de moarte. Am fost fericit că l-am văzut pe picioare. E viu, Doamne! Îţi mulţumim că ne-ai salvat Patriarhul Bisericii!”
Sunt de-a dreptul bucuros că am găsit acele însemnări din 1984 şi le-am putut aşeza aici în pagină. Sunt episoade emoţionante. Le-am scris cu tot dragul, în memoria marelui Patriarh Iustin Moisescu.
Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și are vreme, volumul al II-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.
