Din Europa „peste gârlă”, cum spun unii mucaliți, știind că America nu este în tinda casei, se naște în America de Nord, filosoful, omul de știință, jurnalistul, editorul și politicianul Benjamin Franklin (1706-1790) în Boston, într-o familie de emigranți englezi, tatăl său fiind meșteșugar, fiul său primind o educație privată.
În anul 1727 a înființat o tipografie proprie Philadelphia, editând între anii 1729-1748 „The Pennsylvania Gazzette”, iar în anul 1731 a înființat prima bibliotecă publică din America! În anul 1731 a fondat Societatea filosofică Americană. Aproape 20 de ani (1737-1753) a fost Șeful Poștei din Statul Pennsylvania, iar între anii 1753-1771, ocupă același post la nivelul tuturor coloniilor din Nordul american, pledând pentru desființarea sclaviei! Înaintea lui Adam Smith a formulat teoria costurilor de producție și teoria electricității moderne, inventând paratrăsnetul, fapt ce l-a urcat ca membru a multor academii de știință și al Academiei din Sankt Petersburg, în anul de grație 1789. În cele din urmă a fost ambasador al Franței (1776), fiind și unul dintre autorii „Declarației de Independență a Statelor Unite ale Americii” (1776) și a Constituției americane (1787). Un personaj genial și pe acea vreme!
Cum gândea Benjamin Franklin? Iată:
– Ateistul este un copil nefericit care încearcă în zadar să se convingă că nu are tată!
– Un imperiu mare, la fel ca și o plăcintă mare, se mănâncă mai ușor de la margini!
– Căsnicia fără iubire poate da naștere iubirii în afara căsniciei!
– Fratele nu întotdeauna îți este prieten, dar prietenul îți este întotdeauna ca un frate!
– A fi modest cu cel superior este o datorie, cu cel egal ție, un semn de politețe, iar cu cel inferior, un semn de noblețe.
– În această lume două lucruri sunt de neevitat: moartea și taxele!
– Toți filosofii sunt înțelepți în sentințele lor, dar proști în comportament!
– Nu te grăbi să-ți alegi prietenii și cu atât mai puțin să-i schimbi!
Calinic Argeșeanul










