Niccolo Machiavelli a avut prilejul să „existe” pe vremea a doi papi: Alexandru al IV-lea (care a murit în 1503) și succesorul său, papa Iuliu al II-lea, care l-a impresionat puternic pe Machiavelli; papă puternic și războinic, așa cum apare în cartea Agonie și Extaz, și în timpul căruia s-a pictat Capela Sixtină de către Michelangelo.
Tensiunile dintre Franța și papalitate au dus, după cum se știe, la lupte, Florența ajungând să lupte alături de francezi împotriva papei și a spaniolilor. Machiavelli, umblând cu diplomația sa „republicană”, în anul 1513 a fost acuzat pe nedrept că este implicat într-un complot, împotriva Familiei de Medici. Această ipostază nefericită l-a dus la condamnare prin tortură, amendă și închis, dar după o lună este scos din închisoare. Scrie o carte pentru conducătorul Familiei de Medici, carte cu iz popular, cu sfaturi adresate unui prinț contemporan.
Cartea principală a lui Machiavelli, Principele, a fost scrisă în anul 1513, exact când domnitorul basarab, Sfântul Neagoe Vodă Basarab pregătea cartea sa de căpătâi: Învățăturile lui Neagoe Vodă Basarab către fiul Teodosie, cele două cărți de talie europeană și chiar mondială, au preocupat în decursul timpului pe cei mai mulți oameni de știință din domeniul filosofiei, istoriei, diplomației, literaturii mai vechi și mai noi, făcând cunoscută – criticii – valoarea celor două cărți.
Se afirmă de specialiștii în materie, că lucrarea lui Machiavelli, Principele, este scrisă într-un stil cinic, dar este în același timp plină de spirit, dovedind o mare înțelegere a Italiei, în general, și a Florenței în special.
Niccolo Machiavelli prezintă aici argumentul că scopul unui conducător scuză mijloacele la care recurge pentru a-l atinge.
Principele a fost o lucrare foarte diferită de altele de acest gen, prin înlăturarea hotărâtă a moralei creștine, dorind Machiavelli ca să ofere unui prinț sfaturi practice, dar fără Credință ziditoare!
Calinic Argeșeanul
