Programul de slujbe la Cernica se desfăşura ca şi acum, după rânduiala athonită, din marea carte de slujbă, Tipicul Sfântului Sava, fiind permanent consultat, ca să nu se facă niciun fel de abatere.
Prezenţa creştinilor din întreaga ţară, dar mai ales din împrejurimi şi Bucureşti era semnul vădit că Dumnezeu răspunde la rugăciunile lor şi prin sfinţii Săi, cum grăieşte Scriptura: „Prin sfinţii care sunt pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru ei” (Psalmul 15, 3).
Sfântul Calinic, considerat încă din viaţă mare făcător de minuni, este în mare cinste. Bucureşteanul de altădată, din cartierul Visarion, adună în jurul moaştelor sale binefăcătoare, creştinii zbuciumaţi de valurile necazurilor.
Printre bolnavii chinuiţi de diferite suferinţe, la Mănăstirea Cernica a fost adusă pe targă şi o femeie din părţile Hunedoarei. Era albă la faţă ca sideful. Nu mişca, fiind înţepenită. Două persoane o aduceau de la arhondaric lunea, miercurea şi vinerea, la Sfântul Maslu, care se săvârşea totdeauna cu şapte preoţi.
De câte ori săvârşeam Taina Sfântului Maslu, vedeam, în genunchi, creştinii care se rugau, înconjurând racla cu sfintele moaşte. Atmosfera era plină de adânci înţelesuri tainice. Lacrimile curgeau ca boabele de chihlimbar pe obrajii stafidiţi de îndelungul post şi rugăciune.
Dacă am învăţat undeva, la o şcoală duhovnicească, fiind martor ocular la multe minuni, Cernica Sfântului Calinic este pentru mine cea mai înaltă experienţă. Şi acum trăiesc acele vremuri de mari încercări duhovniceşti.
De la începutul Postului Mare şi până la Duminica Floriilor, în cele trei zile ale săptămânii, când se făcea Taina Sfântului Maslu, rugăciunile se înmulţeau pentru vindecarea femeii lovită de nenorocire.
Pe la jumătatea Postului, a început să deschidă uşor ochii. Obrajii deja căpătau culoare. Bucuria noastră era mare. Aduceam laudă şi rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu, din răsputeri.
Peste alte zile, semnele erau şi mai evidente. A început să şoptească foarte încet rugăciuni de mulţumire:
– Doamne, Iisuse, îţi mulţumesc! Iartă-mă! Ridică-mă din această nenorocire, venită peste mine. Boabe de lacrimi se iveau la cei doi ochi afundaţi în orbite.
Uşor-uşor, peste câteva zile, a putut sta pe scaun rezemată de spetează. Deja capul îl putea mişca în stânga, în dreapta, în sus şi în jos, din ce în ce mai bine.
Un zâmbet imperceptibil a apărut pe faţa suferindei.
Eram cu toţii fericiţi! Vedeam cu ochii noştri săvârşindu-se o minune, de zi cu zi, văzută cu ochiul liber, cum s-ar spune.
După Duminica a cincea din Postul Mare, femeia deja încerca să stea în picioare, sprijinindu-se de scaun. La terminarea slujbei, încerca, susţinută de subsuori să păşească. Erau primii paşi după nenorocirea suferită.
– Sunt de la Hunedoara. Boala a venit peste mine noaptea. Când m-am trezit din somn, nu puteam deschide ochii, nici nu puteam vorbi. Doar auzeam voci. N-am putut să mişc niciun picior, nicio mână. Prietenele mele, care m-au însoţit, au auzit de Cernica şi de minunile Sfântului Calinic. Aşa am ajuns aici. Acum pot merge pe picioarele mele. Mi s-a arătat Sfântul Calinic în vis şi mi-a spus că de Duminica Floriilor, voi putea merge acasă, în familie, deplin vindecată.
Bucuria mare era şi pentru cei bolnavi, care de săptămâni întregi vedeau mersul însănătoşirii, dovada credinţei sale şi a celor două însoţitoare.
Minunile sunt săvârşite de Dumnezeu direct, sau prin Maica Domnului, prin sfinţii Săi, sau puterile Îngereşti. Noi suntem doar săvârşitori ai Sfintelor Taine, cu credinţă şi cititori de rugăciuni de însănătoşire şi sfătuitori de inimă pentru a răbda şi nădăjdui în mila Domnului.
Numai când suntem bolnavi ne dăm seama ce înseamnă sănătatea pe care ne-o dă Dumnezeu, în fiecare clipă, pentru care trebuie să-i mulţumim, înainte de orice altceva.
Suferinţa purifică!
Este cel mai bun medicament împotriva păcătuirii. Degeaba ne plângem şi urlăm împotriva lui Dumnezeu, că ne-a pedepsit fără milă. În iconomia dumnezeiască, fiecare om are orânduită viaţa şi încercările prin care este chemat să se cureţe, ilumineze şi unească, prin rugăciune permanentă către Dumnezeu.
Acestea nu sunt teorii teologice! Sunt adevăruri pe care le întâlnim la fiecare pas. Doar ochi să avem, ca să le vedem. Dacă nu le vedem când zburdăm în sănătate şi voie bună, le vom vedea când păcatul ne-a zdruncinat viaţa şi liniştea de fiecare zi.
Rana cere medicament!
Viaţa întreagă, binecuvântată iertare!
Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și are vreme, volumul al II-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.
