Învierea este readucerea la viață a celui care a murit cu adevărat. Se știe că au fost și sunt, ba, vor mai fi și pe mai departe morți părute, leșinuri pe timp mai îndelungat și provocări prin metode mecanice a unei morți temporare.
Dar învierea unui Lazăr, a tânărului din Nain, a Tavitei, sunt fenomene mai presus de fire. Aceste minuni, pentru că Învierea este o minune, au fost săvârșite cu un scop bine determinat. Iisus Hristos a dorit ca să obișnuiască lumea de atunci și mai ales pe ucenicii Săi cu astfel de fenomen, nemaivăzut și nemaiîntâlnit. S-a scris aceasta pentru ca atunci când Iisus a fost răstignit, când a murit pe Cruce și mai ales a înviat din tenebrele morții, ucenicii să-și aducă aminte și să nu le fie greu să înțeleagă minunea Învierii lui Iisus, Învățătorul și Mântuitorul cel Veșnic!
Fenomenul Învierii, mai ales atunci când se predica de către Sfinții Apostoli și încercau să lămurească Taina cea mare, filosofii și învățații de atunci, mai ales saducheii, nu doreau să accepte astfel de învățături și mai mult, le respingeau din capul locului, așa cum i s-a întâmplat Sfântului Pavel în Areopagul din Atena. Iată textul: „Dar Dumnezeu, trecând cu vederea veacurile neștiinței, vestește acum oamenilor ca toți să se pocăiască. Pentru că a hotărât o zi în care va să judece lumea întru dreptate prin Bărbatul pe care L-a rânduit, dăruind tuturor încredințare, prin Învierea Lui din morți. Și auzind despre învierea morților, unii l-au luat în râs, iar alții i-au zis: Te vom asculta despre aceasta și altădată. Astfel Pavel a ieșit din mijlocul lor!”[1]
Sigur că n-a fost un lucru prea ușor de suportat de către Apostolul Pavel, care știa bine că Iisus a înviat a treia zi din mormânt. Și-a adus aminte că nu este ușor să crezi într-o învățătură fundamentală, mai ales că și el a fost în aceeași situație până la convertirea de pe drumul Damascului. Aș crede că s-a revăzut, oarecum în ipostaza de atunci și a înțeles neputința de a pricepe, a filosofilor din Areopagul atenian.
După cum se știe, Sfântul Pavel Apostolul, a fost cel mai mare cunoscător al Legii și știa pe de rost întreaga Biblie. Așadar, nu ne este greu să înțelegem că a adunat în inima și mintea lui toate locurile care vorbesc despre Înviere. La aceasta, ca și încununare, l-a întâlnit pe Iisus Cel Înviat mergând pe drumul Damascului, când din lumina orbitoare ca soarele, i-a grăit: „Saule, Saule, de ce Mă prigonești?”[2]
Vom vedea, pentru exemplificare un episod din Proorocul Iezechiel, unde se vorbește despre învierea morților, o înviere de obște, cum se spune, la a doua venire a lui Iisus Hristos. Iată textul: „Fost-a mâna Domnului peste mine, și m-a dus Domnul cu Duhul și m-a așezat în mijlocul unui câmp plin de oase omenești. Și m-a purtat împrejurul lor; dar iată oasele acelea erau foarte multe pe fata pământului și uscate de tot. Și mi-a zis Domnul: „Fiul omului, vor învia, oasele acestea?” Iar eu am zis: „Dumnezeule, numai Tu știi aceasta”. Domnul însă mi-a zis: „Prooroceşte asupra oaselor acestora și le spune: Oase uscate, ascultați cuvântul Domnului! Așa grăiește Domnul Dumnezeu oaselor acestora: Iată Eu voi face să intre în voi duh și veți învia. Voi pune pe voi vene și carnea va crește pe voi; vă voi acoperi cu piele, voi face să intre în voi duh și veți învia și veți ști că Eu sunt Domnul”. Proorocit-am deci cum mi se poruncise. Și când am proorocit, iată s-a făcut un vuiet și o mișcare și oasele au început să se apropie, fiecare os la încheietura sa. Și am privit și eu și iată erau pe ele vene și crescuse carnea și pielea le acoperea pe deasupra, iar duh nu era în ele. Atunci mi-a zis Domnul: „Fiul omului, prooroceşte duhului și spune duhului: Așa grăiește Domnul Dumnezeu: Duhule, vino din cele patru vânturi și suflă peste morții aceştia și vor învia!” Deci am proorocit eu, cum mi se poruncise, și a intrat în ei duhul și au înviat și mulțime multă foarte de oameni s-au ridicat pe picioarele lor. Și mi-a zis iarăși Domnul: „Fiul omului, oasele acestea sunt toată casa lui Israel”. Iată ei zic: S-au uscat oasele noastre și nădejdea noastră a pierit; suntem smulși din rădăcină. De aceea prooroceşte și le spune: Așa grăiește Domnul Dumnezeu: Iată Eu voi deschide mormintele voastre și vă voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre și vă voi duce în tara lui Israel. Astfel veți ști că Eu sunt Domnul, când voi deschide mormintele voastre și vă voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre. Și voi pune în voi Duhul Meu, și veți învia și vă voi așeza în tara voastră și veți ști că Eu, Domnul, am zis aceasta și am făcut, zice Domnul!”[3]
Am dorit să redau aici un text celebru și pe înțelesul tuturor.
Cum se va arăta Iisus, tuturor, deodată? Trebuie să știm că în Împărăția Cerurilor nu este ca în biata împărăție pământească. Când spunem despre Dumnezeu, că este Dumnezeul luminilor, se înțelege că nu este nici o greutate pentru Dumnezeu de a vedea miile de miliarde de oameni înviați! Ce să spunem de infinitul în care mergem de atâta amar de ani? Problema învierii din morți nu este una grea pentru Dumnezeu și nici cuprinderea tuturor, oricât ar fi de mulți. Ceea ce trebuie să ne preocupe pe noi, îndeosebi, este ca să ne străduim să cunoaștem și să cuprindem, mai întâi, pe Dumnezeu în iubirea, credința și nădejdea Sa. Doar atât vom avea bucuria să-L cuprindem pe cât ne va fi puterea și osteneala depusă de noi. Aici nu încape nici o păcăleală. Doar atât vom primi cât am dăruit. Vorba lui Nicolae Steinhardt: dăruind vei dobândi!
Cât despre cum ne vom înțelege, să nu ducem nici o grijă. N-ar fi rău să folosim limbajul mimico-gestual! Cred că Iisus înțelege și acest mod de comunicare precum și toate rostirile noastre în așa zisele limbi ale pământului.
Păi, muzica simfonică în ce limbă o fi? Dar cântecul privighetorii? Rugăciunea pe care o facem în taină și cu inima, cum o aude și o înțelege Dumnezeu? Ofurile noastre îndreptate către ceruri, în ce limbă ar fi? Dar lacrimile? Dacă așa stau lucrurile aici cu cât stau mai presus, în ceruri, când ne-am eliberat de acest balast incomod care ne tine lipiți de țărână, greul și complicatul nostru trup terestru!
Chipul lui Dumnezeu, Care se reflectă într-o lacrimă de pocăință, cât o boabă de mărgăritar, nu are nevoie să se exprime în nici o limbă!
Înainte de toate, să ne străduim să realizăm, în fiecare zi, câte un pic, Împărăția lui Dumnezeu, în mintea, inima, sufletul și întreaga noastră viață, aici pe Pământ. Așa a poruncit Iisus Hristos: Să clădim înăuntrul nostru Împărăția lui Dumnezeu. Având pe Dumnezeu înlăuntrul nostru vom avea răspuns la toate cererile noastre și la toate întrebările noastre, care nu se vor mai pune, o dată ce Domnul Dumnezeu împărățește în inima și viața noastră.
Atunci am devenit casnici ai lui Dumnezeu!
Înviind Iisus din mormânt, ne cheamă să fim asemenea Lui, înviați din mormintele noastre la Învierea de Obște, când miliardele de oameni, adormiți din toate timpurile, vor învia!
Aceasta este minunea Învierii noastre!
Calinic Argeșeanul, Minunea de a fi, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.
[1]faptele Apostolilor 17, 30-33
[2]Ibidem 9, 4
[3]Iezechiel 38, 1-14
