Mare bucurie cuprinde inima noastră când aflăm cine ne-a făcut pe noi în frumusețea acestei lumi văzute! Așa avem adeverirea biblică, citind în: ”Mâinile Tale, m-au zidit, înțelepțește-mă și mă voi învăța poruncile Tale!”[1]
Când avem mărturia sacră, mărturie care ne limpezește mintea și ne încurajează inima, chemarea noastră este de a ne trezi din gândirea stufoasă și să încercăm să umblăm în Legea și poruncile Domnului Dumnezeu, care n-ea creat în frumusețea acestei lumi văzute.
Așadar, fiind sensibili la atâta bunătate dumnezeiască, ne putem hrăni zilnic cu virtutea curăției și a gândului cuviincios – smerit – cum se zice în limbaj duhovnicesc!
Doar așa o să putem să ne bucurăm de binecuvântarea lui Dumnezeu, numindu-ne făpturi fericite: ”Fericiți cei fără prihană (fără păcat!) în cale, care umblă în Legea Domnului. Fericiți cei care caută mărturiile Lui, cu toată inima Îl vor căuta pe Dânsul”[2] Dacă poporul german spune, că omul este ceea ce mănâncă, noi putem spune, cu îndreptățire, că omul este ceea ce gândește!
Noi oamenii avem obișnuința de a cugeta și a medita. Ar fi bine să o facem mai des. Dar dintre toate cugetele noastre care se prăvălesc în cascade asupra vieții, cele mai alese cugete trebuie să fie la Dumnezeu: ”Întru îndreptările Tale voi cugeta și nu voi uita cuvintele Tale”[3]
Dacă ne-am gândi, într-o străfulgerare, câte gânduri a avut omenirea de la începutul zidirii, și cum s-au risipit sărmanele în timp, și nu au mai rămas nimic din ele, ar trebui să ne orânduim gândurile în așa fel ca să fie binecuvântate de Dumnezeu de folos oamenilor și nouă deopotrivă!
A face din gândirea noastră, din creierul nostru și din inima noastră o groapă de gunoi, și a înota în mocirla imaginațiilor noastre pasagere, a punerilor ticăloșite la cale, împotriva aproapelui și mai departelui nostru, este lucrarea unora dintre noi, care trebuie să înceteze fără întârziere.
Dacă Dumnezeu ne-a oferit această minune, la îndemâna noastră, de a gândi mereu, noi întâmpinăm cu bucurie darul acesta unic!
Ce minune să-ți duci gândul cu viteză cosmică în Necuprinsul Univers!
Câtă libertate de a străbate Cerul Cerurilor, de a te bucura de frumusețile nepereche și a cuprinde într-un fel Necuprinsul în inima și sufletul nostru!
Să ne silim să cunoaștem și să păzim cuvântul Domnului Dumnezeu, ca lumina ochilor, căutându-L : ”Cu toată inima mea Te-am căutat pe Tine, să nu mă lepezi de la poruncile Tale!”[4].
Să ne aducem aminte de Dumnezeu așa cum respirăm în fiecare minut! ”Adusu-mi-am aminte și noaptea de numele Tău Doamne, și am păzit legea Ta”[5].
Ceea ce trebuie să nu uităm nicio clipă, este să avem grijă de gândirea noastră curată, sfântă, luminoasă, nădăjduitoare, tot într-o proslăvire a lui Dumnezeu Atoate-Creatorul!
Gândirea noastră cea de toate zilele către Dumnezeu și către oameni, să fie împrospătată cu rugăciuni de recunoștință și mulțumiri pentru Atotbunătatea lui Dumnezeu!
Când se îndreaptă privirea lui Dumnezeu spre binecuvântata tinerime din lumea aceasta, se întreabă: ”Întru ce-și va îndrepta tânărul calea sa?” tot Dumnezeu răspunde: ”Când va păzi căile Sale (legile Sale)”[6].
Salvarea lumii, salvarea noastră, salvarea naturii este sfințita noastră gândire!
Să gândim frumos!
Să gândim sănătos!
Să gândim sfânt despre Dumnezeu și despre oameni!
Gândirea sfântă va fi sfințitoare peste omenirea care așteaptă izbăvirea de întuneric, ignoranță și risipire!
David biblicul ne ia de mână pe cărările lumii și ne șoptește la ureche, ca să nu uităm: ”Că de n-aș fi păzit legea Ta Doamne, atunci aș fi pierit întru nemernicia mea!”[7].
De gândirea cea ponosită, mult întunecată și întortocheată, fuge darul lui Dumnezeu! Duhul Sfânt ne părăsește!
Și așa rămânem pustii și pustiim și pe alții!
Să nu fie în sufletul, casa și țara nimănui!
Calinic Argeșeanul, Minunea de a fi, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.
[1]Psalmul 118, 73
[2] Ibidem 118, 1
[3] Ibidem 118, 16
[4] Ibidem 118, 10
[5] Ibidem 118, 55
[6] Ibidem 118, 9
[7] Ibidem 118, 92
