Mult lucrează Dumnezeu prin milostenia pe care o facem, dacă milostenia este săvârșită cu inima înfrântă. Obișnuința în fapta milosteniei biciuiește nepăsarea și comoditatea din noi, alungă zgârcenia și osândirea aproapelui din suflet, dându-ne inimă de mamă pentru toți oamenii și învățându-ne a fi lesne săritori la necazul celui de lângă noi.
Sectorul Social, Filantropic și de Misiune din cadrul Eparhiei Argeșului și Muscelului a desfășurat o activitate misionar-pastorală, în care părintele slujitor Ovidiu Marian Vlăsceanu de la parohia Domnești de Sus, protoieria Curtea de Argeș, a dăruit îmbrăcăminte, încălțăminte și jucării pentru o familie monoparentală.










