Rugăciunea și postul formează cele două aripi cu care creștinul poate zbura până la Hristos, iar amândouă unite cu milostenia ne duc până în fața Preasfintei Treimi și formează cea mai sigură scară de mântuire pentru creștini.
O scară numai cu trei trepte care ne poate ridica de jos, unde suntem căzuți împreună cu Adam, până sus, în Împărăția Cerurilor.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Social, Filantropic și de Misiune, a venit în ajutorul unor persoane care sunt în diferite suferințe și lipsuri, care au primit daruri din partea părintelui Paul Stănescu de la parohia Mavrodolu, protoieria Pitești.