Skip to main content

În ziarul „Timpul” din 5 iunie 1883, în cuprinsul articolului: „După o tăcere îndelungată”, în opoziție cu ziarul „Românul”, amintește și de Alexandru Ioan Cuza. Iată din cuprinsul textului, un episod interesant:

„Vrednicul de amintire (scrie după 17 ani de la detronare), n-a fost răsturnat de conservatori; conservatorii s-au mărginit a nu-l susține când adversarii lui politici au voit să-l răstoarne. Și motivul care i-a îndemnat pe conservatori a consimți la răsturnarea unui monarh era cu desăvârșire monarhic: le părea că o dinastie străină va fi mai trainică decât una pământeană.

De aceea, ei nu au consimțit decât după ce răsturnătorii, oameni cu idei republicane, au luat angajamentul de a sprijini dinastia străină. Acei răsturnători au pornit, dar n-au sprijinit dinastia decât condițional, câtă vreme aveau interese particulare de a o sprijini și și-au dat totodată silința de a slăbi poziția ei. În două rânduri s-au încercat s-o răstoarne; în două rânduri s-au expus conservatorii pentru ea.

Acum, dacă monseniorul Paoli nu este in partibus, vorba este să se facă o a treia încercare, mai bine pregătită.

D-l Brătianu va încerca să-i creieze mitropolitului catolic în Statul Român o poziție analoagă cu a primatului nostru; această încercare va produce în Țară un curent puternic contra celor care o fac. Sper a-și scăpa dar popularitatea, d-l Brătianu iar va îndrepta acest curent contra Coroanei, zicând, că Majestatea Sa a stăruit în interesul coreligionarilor săi!

O va zice și va fi crezut!

Iară conservatorii nu se vor mai putea expune pentru dinastia de Hohenzollern fără a se pune în contrazicere cu ei înșiși, de vreme ce ei susțin primatul exclusiv al ortodoxiei. Iată situația de care ne temem și de care trebuie să se teamă și d-l Brătianu dacă ține în adevăr la Țară!”

Putem spune că Mihai Eminescu era un analist adevărat al problemelor timpului său! Adevărat meșteșug jurnalistic de înaltă competență! Exemplu desăvârșit pentru orice vreme!

Calinic Argeșeanul