Continuăm cu preocuparea marelui Eminescu despre Istoria Mănăstirilor închinate, studiu publicat în ziarul Timpul, III, nr. 175, 10 august 1878, p. 3: „Toate mănăstirile sunt închinate Pururea Fecioarei și se împart în cultul lor astfel încât fiecare studiu al vieții Maicii Domnului e mai cu seamă serbat în una din mănăstiri.
Din vremi nemaipomenit de vechi există însă o deosebire între Guvernul și administrarea diferitelor mănăstiri. Unele, chinoviile proprii, au un egumen, iar membrii lor au renunțat la propria lor voință și la averea lor și trebuie să se supuie necondiționat, pe când celelalte mănăstiri, monastira idiorhythma, au constituție republicană, își aleg în fiecare an starețul și hotărăsc asupra afacerilor generale în soboare, la care iau parte toți cei ce au dreptul de-a vota. În chinovii călugării trăiesc în comun, în celelalte mănăstiri trăiesc după plac, neprimind din partea mănăstirii decât pâine și vin. Altfel regula e-ndestul de aspră. Dar toate acestea, sunt mai mult ori mai puțin cunoscute, ceea ce voim a face acuma este de a trage atenția asupra unei tendințe, ce merită toată lauda precum și toată încurajarea din partea publicului român.
După căderea împărățiilor ortodoxe a Bizanțului și a Trapezuntului, Sfântul Munte a devenit obiectul unei deosebite îngrijiri din partea voievozilor români și a poporului românesc. N-avem decât a aminti că dintre cele 20 de abații mari, șase numai, sunt fundațiuni ruso-bulgare, opt sunt românești și anume: Sfântul Grigore (Grigoriu), Caracalu, Dochiariu, Cotlomușul, Xeropotamul, Pantokratoros, Dionisiu de Trapezunt și în fine însăși frumoasa și splendida Lavra (Marea Lavră).”
După cum scrie Mihai Eminescu credem că a fost pe la mănăstirile din Sfântul Munte Athos!
Este o bucurie să citești, și mai ales pe Mihai Eminescu!
Calinic Argeșeanul
