Opiniunea artistică, dar și plină de pioșenie a ortodoxului practicant, Mihai Eminescu, celebrul scriitor și poet, exprimată în articolul său din „România Liberă”, XII, nr. 3351, 13/25 noiembrie 1888, pag. 1, asupra icoanelor din Biserica Ortodoxă Română și Biserica Orientală, este de o mare valoare cultural-artistică. Iată cum continuă, cu sârguință, părerea sa unică, în vremurile secolului al XIX-lea:
„Din nefericirea formalismului și persistarea în obiceiuri vechi și adesea netrebnice sunt cu mult mai răspândite în Biserica Orientală, decât în cea a Occidentului. Acolo, artele au găsit o încurajare spornică; penelul lui Rafael, arhitectura lui Michelangelo, muzica unui Palestrina au fost în serviciul Bisericii, acolo arta oratorică și-a avut eroii ei și dacă vom judeca bine, vom vedea că chiar cultura universitară superioară se dorește, cel puțin în începuturile ei, Bisericii. Se poate ca rolul ei să fie trecut în zilele noastre, în care nu mai avem idealuri și când arta înseși a devenit un instrument al utilitarismului. Dar dacă acest rol a trecut, el a fost realizat măcar prin epoce de glorie artistică și științifică, pe când Biserica Orientală a vegheat într-un conservatorism independent! Politica românească, credem că știe a-și alege mijloacele mai inteligente pentru propagarea tendințelor ei!
E „Adevărul” de ex., care reprezintă admirabil unele tendințe ale acelei politice (orânduieli) pe care însă nu găsim nicio necesitate de a le critica, de vreme ce sentimentul de conservare a românilor ni se pare îndestul de puternic a rezista la asemenea încercări”.
Observăm, din fericire, că Mihai Eminescu avea o cultură întinsă, și aș putea spune, chiar completă, în domenii neașteptat de sensibile, mai ales că el a crescut sub ochii și grija maicilor călugărite, mătușile mamei sale, de la Mănăstirea Agafton din Nordul Moldovei unde, din copilărie, a asistat la toate slujbele religioase, stând cu privirea lipită de chipurile sfinților cu privire blândă!
Calinic Argeșeanul
