Putem afirma că anumite cugetări ale lui Eminescu nu aveau ca mânecare (aplecare) numai din grădina religioasă, ci chiar din dumbrava teologică, rodul studiilor personale sau, drept urmare, consecința lecturilor profunde sau audierea cursurilor unor celebri profesori, mai ales din zările Vienei și Berlinului.
Dar nu numai atât, a consultat „Teologia dogmatică a Bisericii Ortodoxe de Răsărit” a Protosinghelului Melchisedec (fostul episcop de Galați și Roman), lucrare din 1855 sau „Învățătura Ortodoxă din religiunea creștinească a unei sânte, catolice și apostolice Biserici pentru clasele liceale a lui Silvestru Moraru Andrievici” (Viena 1862).
În timpul studiilor la Viena a cercetat manualele de dogmatică ale lui I. Kuhn (Katolische Dogmatic, Tubingen, 1857); Fr. X. Dieringer (Lehrbuch der Katholischen Dogmatic, Mainz, 1865; G. W. Fr. Heghel (filosof) – Vorlesungen uber die Philosophie der Religion, Berlin, 1932, etc.
Cum era și firesc/nefiresc a dat și peste lucrările Școlii protestante din Tubingen: D. Fr. Strauss, Fr. Chr. Baur, Bruno Baner și mulți alții, școală în vogă și smintitoare. Iată un episod revelatoriu: după ce Eminescu a citit Das Leber Iesus, a lui D. Fr. Strauss, a notat în articolul Christos a Înviat (Paștele) din ziarul Timpul, 16 aprilie 1878: „La întrebarea ce și-o face David Strauss, scriitorul lui Iisus, de mai suntem creștini sau ba, o întrebare la care răspunde negativ, noi (Eminescu) adăugăm alte: fost-am vreodată creștini? Și suntem dispuși a răspunde nu” (cf. Petru Rezuș, Mihai Eminescu, București, 1983, pag. 340-371; prof. dr. Tudor Nedelcea, Eminescu și cugetarea sacră, în revista „Mitropolia Olteniei”, an XLIII, nr. 1, ianuarie-februarie, 1991, pag. 29-44).
Se vede că Mihai Eminescu a fost și a rămas un geniu al literelor și un savant desăvârșit, în slujba sisifică a scrisului său atins de aripile veșniciei!
Calinic Argeșeanul
