Mihai Eminescu era impresionat de activitatea Bisericii Ortodoxe Române de a se îngriji de opera mare de tipărire a Cărților Bisericești în limba română, cu litere latine și chirilice, dar tot în românește, pentru cei care erau sub stăpâniri străine. Mare înțelegere și flexibilitate din partea Bisericii Strămoșești.
Iată cum consemnează Mihai Eminescu acest act de supremă cultură și evlavie românească: „Lucrarea ce și-a propus-o Sfântul Sinod e de o însemnătate cu greu de măsurat în toată mărimea ei. Fără îndoială că limba Cărților Bisericești va fi supusă unei revizuiri în ceea ce privește slavismi tehnici, nejustificați și nepricepuți până în ziua de azi de popor. Cuvinte populare romanice se vor introduce în locul termenilor slavonești, cuvinte înțelese de toți; frazelor li se va da pe ici-colo orânduirea ce li se cuvine după geniul limbii noastre, înlăturându-se traducțiuni servile și prea ad literam, c-un cuvânt, ferindu-se în mod egal de neologisme dar și de barbarisme de altă origine, revuțuitorii cărților vor avea în vedere atât avutul propriu al limbii populare ca și arhaismele acelea care se pot reintroduce fără alterarea înțelesului.
E o operă în adevăr națională aceasta, o operă care va face gloria celor ce vor fi întreprins-o dacă va ieși bine, dar și stigmatizarea lor dacă vor păși cu ușurință la o lucrare pe cât de măreață și sfântă pe atât de gingașă. Gingașă ca tot ce e organic, subtilă adesea cu deosebire ce le face gândirea națională, dar ridicată odată, mai trainică decât legi civile și politice, decât formațiuni de state și dinastii, temelie zilelor de glorie, scăpare în zile de cădere.”
Astăzi, din mila Domnului Dumnezeu și hărnicia de cronicar împărătesc, ne-au rămas aceste nestemate culturale și istorice de primă mână, elaborate de genialul nostru, Mihai Eminescu!
Calinic Argeșeanul
