Skip to main content


Colindul românesc, prin forma sa simplă şi prin învățătura pe care o exprimă, reprezintă glasul sfânt al Sfintei Evanghelii şi al Bisericii, extins sau transmis în sufletele şi-n casele dreptcredicioşilor români de pretutindeni. Colindul reprezintă ecoul popular şi artistic al cântărilor bisericeşti liturgice.



 

În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul, a avut loc un concert de colinde organizat de preoții slujitori Olteanu George și Duță Daniel de la parohia Sfântul Apostol Toma din protoieria Pitești.

Peste 30 de copii din parohie au pregătit și susținut un program de colinde, fiind urmați de o parte a Corului Seminarului Teologic „Neagoe Vodă Basarab” din Curtea de Argeș, coordonați de preoții profesori Ovidiu Dascălu și Robert Sorescu, iar la sfârșit colindătorii au primit daruri!