Colindul românesc, prin forma sa simplă şi prin învățătura pe care o exprimă, reprezintă glasul sfânt al Sfintei Evanghelii şi al Bisericii, extins sau transmis în sufletele şi-n casele dreptcredincioşilor români de pretutindeni.
Colindul reprezintă ecoul popular şi artistic al cântărilor bisericeşti liturgice.
Grupul Cununa Domneștiului a fost în mijlocul credincioșilor parohiei Pârâiești din protoieria Curtea de Argeș, unde a susținut un concert de colinde. Părintele slujitor Dumitrescu Mihai a rostit un cuvânt de mulțumiri și a oferit daruri ostenitorilor.











