Skip to main content

„Mersul cu icoana” este o lucrare de apostolat, pe care preotul o împlineşte, cu multă jertfelnicie, şi astăzi, într-o lume care, deşi se îndepărtează de Dumnezeu, are tot mai multă nevoie de El. Mersul cu icoana este ritualul liturgic prin care se vesteşte în toate casele, tuturor creştinilor, apropierea praznicului Naşterii Domnului Iisus Hristos. Intrarea icoanei în casele creştinilor semnifică intrarea Domnului Hristos în „casa sufletului”.

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Social, Filantropic și de Misiune a desfășurat o activitate misionar-pastorală, în care părintele slujitor Ștefan Viorel de la parohia Cerbu, protoieria Pitești, a mers cu icoana la Penitenciarul Spital Mioveni, fiind însoțit și de preotul Pia Alexandru, vestind Nașterea Domnului și oferind daruri persoanelor private de libertate.