Cât de bine și folositor este să mai cunoaștem și alte gânduri ale filosofului Blaise Pascal: „Cunoașterea lui Dumnezeu, fără aceea a mizeriei tale, face mândria. Cunoașterea mizeriei, fără cunoașterea lui Dumnezeu, face disperarea. Cunoașterea lui Iisus Hristos face o medie, fiindcă găsim în el și pe Dumnezeu și mizeria noastră.
Este periculos a arăta prea mult omului cât este de asemenea animalelor, fără a-i arăta măreția lui și este periculos de a-i arăta măreția lui fără a-i arăta josnicia. Este și mai periculos de a nu-l lăsa să cunoască nici pe una, nici pe alta. Dar este foarte util de a-i arăta și una și alta.
Dorim adevărul și nu găsim în noi decât nesiguranță. Căutăm fericirea și nu găsim decât mizerie și moarte. Suntem incapabili de a nu dori adevărul și fericirea și suntem incapabili de certitudine și de fericire.
Măreția omului este așa de vizibilă, încât ea se deduce chiar de mizeria lui. Căci ceea ce este pentru animal natură, o numim, la oameni, mizerie: prin aceasta recunoaștem, că natura sa fiind astăzi asemenea cu aceea a animalelor, el este decăzut dintr-o natură mai bună, care îi aparținea altădată. Căci cine se simte nenorocit de a nu mai fi rege, decât un rege deposedat?
Omul nu este decât o trestie, cea mai slabă din natură, dar este o trestie care gândește. Nu trebuie ca Universul să fie înarmat în întregime ca să-l distrugă: o picătură de apă. Chiar dacă l-ar omorî, omul ar fi încă mai nobil, fiindcă știe că moare și fiindcă despre avantajul pe care-l are asupra lui Universul, nu știe nimic.
Gândirea: face măreția omului!
Toată demnitatea noastră constă, deci, în gândire. De acolo trebuie să ne înălțăm și nu de la spațiu sau de la durată, pe care n-am putea să le umplem. Să ne silim, deci, ca să gândim bine. Două excese: a exclude rațiunea; a nu admite decât rațiunea!”
Calea de mijloc: măsura!
Calinic Argeșeanul
