Oare cum gândea Mihai Eminescu și mai ales cum scria el, născutul din litere, cuvinte, propoziții și fraze? Ceea ce gândea despre viață vom vedea curând și vom afla cât de implicat era în problemele existențiale de fiecare zi: „În adevăr, privit prea de aproape, ce ne prezintă viața decât împlinirea normală a unor trebuințe din cele mai simple? A bea, a mânca, a dormi, a se îmbrăca, adică a-și hrăni existența și a o apăra contra intemperiilor. Conform cu acest scop, albina adună vara, ca să aibă iarna; furnicile își zidesc locuințele lor simple grămădind în ele merinde, bursucul își adună provizii pentru iarnă, și încolo fiecare din aceste animale, lasă lumea lui Dumnezeu să fie precumu-i, neinteresându-se mai departe nici de politică nici de nimica.
Omul, pentru îndeplinirea a acestor trebuințe primare are nevoie de un stat de zeci de mii de funcționari, de o oaste cu sute de mii de oameni, de drumuri de fier, de căi de comunicații, universități și școale, diplomați; adunări legiuitoare, biruri, advocați, societăți academice, gazete, teatruri, bani de hârtie, tunuri, corăbii, prafuri de dinți, câini de vânat, biblioteci, cazarme, filosofi, cafea, spitale și altele ca acestea.
Nu-i asta o socoteală de mofluz? De aceea Faust, în care se întrupează omenirea cu poftele, ambiția și deșertăciunea ei, dar și cu geniul și setea ei de știință, stând înaintea ultimei probleme, își toarnă venin dintr-o fiolă veche într-un pahar și voiește să-l bea…Când iată că sună, încet clopotele de și cântecele de la Înviere…și paharul îi cade din mână…el e recâștigat pentru viață! Înviere – Renaștere!”
Măreția gândirii lui Eminescu!
Calinic Argeșeanul
