Realizarea unității naționale de la 1 decembrie 1918 a fost posibilă şi cu aportul Bisericii Ortodoxe Române, care a sprijinit Marea Unire a tuturor românilor, Biserica fiind împreună cu poporul în toate eforturile sale de cultivare a conștiinței naționale şi de afirmare a dorinței de unitate națională, în toate provinciile româneşti, dar mai ales în Transilvania, Basarabia şi Bucovina.
Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic, la ceas de mare sărbătoare, peste o sută de elevi de la Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” din municipiul Pitești, însoțiți de cadre didactice, au pășit în măreața ctitorie a Sfântului Nneagoe Vodă Basarab, în care își dorm somnul de veci, Regele Ferdinand și Regina Maria, cei care au vegheat la înfăptuirea Marii Uniri a românilor.
Copiii au fost primiți de părintele Paul Solomon – Eclesiarhul Catedralei și de părintele diacon Adrian Enache, care le-au vorbit despre istoricul bisericii, i-au miruit și le-au oferit iconițe.
Dorind să aducă un prinos de mulțumire, corul de copii a intonat câteva melodii patriotice.